12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportBăsescu: TVA trebuie dată înapoi jos, iar pensiile impozitate cu 16%

Băsescu: TVA trebuie dată înapoi jos, iar pensiile impozitate cu 16%

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Doljeşti, că va cere guvernului diminuarea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA), dar că va solicita totodată impozitarea tuturor pensiilor, relatează Agerpres. Creşterea TVA cu 5%, respectiv până la 24%, a fost introdusă de guvern de la 1 iulie după ce Curtea Constituţională a respins reducerea pensiilor cu 15%.

Sinistraţii din Doljeşti s-au plâns şefului statului că majorarea TVA-ului, la 24%, i-a împovărat. “Voi cere guvernului diminuarea TVA-ului, dar să ştiţi că toate pensiile vor fi impozitate cu 16%”, a declarat Traian Băsescu. TVA “trebuie dată înapoi jos”-

Şeful statului nu a menţionat însă care este data de la care TVA-ul ar putea scădea şi nici dacă această taxă va reveni la valoarea iniţială de 19 procente. Totodată, Traian Băsescu nu a precizat data de la care toate pensiile vor fi impozitate cu 16%.

De altfel, preşedintele declarase încă de miercuri, într-un interviu la Radio Români Actualităţi, că el consideră creşterea TVA drept o greşeală: “Nu sunt un susţinător al creşterii TVA. În opinia mea, a fost o greşeală că n-a operat acolo unde este cancerul în buget. Avem nişte zone cancerigene. Procentul extrem de ridicat cu salariile din sectorul bugetar şi procentul extrem de ridicat din veniturile bugetului de stat pe care le utilizăm în zona socială”, a declarat Traian Băsescu.

Pe de altă parte, şeful statului a declarat tot atunci că este de acord cu impozitarea tuturor veniturilor cu 16%, cât este cota unică:

“Mi-am asumat tot oprobiul anunţului cu reducerea pensiilor. Exista şi altă variantă: impozitarea pensiilor, mai exact cota unică introdusă la pensii. Eu nu spun că pensionarii au venituri suficiente, dar privind pe statisticile oficiale din 2007, sărăcia la nivelul pensionarilor este de 15%, iar în zona celor tineri este de 37%. Cred că a venit timpul să ieşim din clişee şi din poveşti. Sunt adevăruri care trebuie spuse. Am făcut pensia minimă garantată de 350 de lei. 800.000 de oameni care nu au contribuit niciodată au devenit pensionari ai bugetului de pensii. Oamenii aceştia sunt în cea mai mare parte din mediul rural, oameni care trăiesc din economia naturală, au câteva găini, un animal, un porc, pământ. Eu nu spun că trebuie tăiată această pensie. Nu cred că există venit în România care nu trebuie impozitat. Sper ca, de la 1 ianuarie, Guvernul să nu mai vină cu o măsură de genul mai mărim TVA-ul cu câteva procente şi să nu introducă impozit pe orice venit, inclusiv pe pensii”, a declarat Băsescu, miercuri, la RRA.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă