21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportBani la buget sau anticoruptie?

Bani la buget sau anticoruptie?

Proiectul de lege privind controlul averilor si verificarea conflictelor de interese si a incompatibilitatilor, initiat de Ministerul Justitiei, va fi modificat in functie de propunerile societatii civile sau ale parlamentarilor, dat fiind ca, in forma initiala, nu beneficiaza de sustinerea totala a nici uneia din parti. Concluzia a rezultat in urma unei prime runde de dezbateri publice, desfasurate ieri la initiativa Asociatiei Pro Democratia, la care au participat ministrul Justitiei, Monica Macovei, si presedintele ANAF, Sebastian Bodu.
Principalele obiectii ale participantilor la dezbateri s-au referit la faptul ca proiectul vizeaza doar demnitarii, magistratii si functionarii publici. In acest sens, reprezentantul PC, deputatul Bogdan Pascu, s-a declarat impotriva proiectului, deoarece “el este gandit pentru o anumita categorie”. “In tara asta, nu au furat numai demnitarii”, s-a apucat Pascu sa faca pe avocatul pentru clasa politica. Si aceasta desi Sebastian Bodu, presedintele ANAF, anuntase ca se intentioneaza extinderea aplicabilitatii legii pentru toti contribuabilii, dupa ce vor fi operate modificarile necesare in Codul de procedura penala. “Daca vom modifica Codul de procedura fiscala in sensul pe care-l dorim, si matusile, si unchii, si soacrele sunt contribuabili si vor fi supusi acestui control”, a afirmat Bodu, cu precizarea ca “ANAF avea de mult intentia de a impozita averile nejustificate, preluand un model francez, care precizeaza ca atunci cand exista o diferenta vadita intre nivelul de trai al unui contribuabil si veniturile sale se aplica un impozit”. Si ministrul Monica Macovei a admis ca proiectul de lege nu este perfect si s-a declarat deschisa la orice sugestii. “Sunt convinsa ca nu am gasit solutia perfecta si sper ca toata lumea interesata de aceasta chestiune sa contribuie la finalizarea acestui proiect de lege”, a precizat Macovei. Ministrul a explicat si de ce s-a ales solutia infiintarii Directiei Nationale de Integritate in subordinea ANAF. “Dintr-un singur motiv, si anume acela ca am putea folosi puterile si atributiile pe care ANAF le are in materie fiscala”, a spus Macovei, adaugand ca “ar fi fost ilogic sa fie o structura separata pentru conflicte de interese si incompatibilitati”. Pana in acest moment, doar Partidul Democrat si-a declarat sprijinul neconditionat fata de proiectul de lege al Ministerului Justitiei. Nici macar partenerul de alianta, PNL, nu s-a manifestat a fi favorabil initiativei. Din contra, senatorul liberal Norica Nicolai a apreciat proiectul ca fiind “o formula confuza”, iar discutiile pe marginea lui “zgomot pe dezbateri sterile”.

Sanctiuni aspre si incompatibilitati bine definite

Potrivit proiectului initiat de ministerul Justitiei:
– Se va impozita, cu dublul cotei stabilite prin lege pentru veniturile salariale, diferenta dintre averea constatata si cea declarata de catre demnitari, magistrati si inalti functionari publici.
– Completarea de date false in declaratiile de avere se va pedepsi cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
– Nedepunerea in termen a declaratiilor va atrage automat declansarea procedurii de control si va fi sanctionata cu amenda de la 500 la 1.000 RON.
– Se va infiinta Directia Nationala de Integritate, institutie publica aflata in coordonarea ANAF.
– Se stabileste o incompatibilitate intre calitatea de parlamentar si cea de avocat sau notar public.

Cele mai citite

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă