15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportAtletismGuvernatorul BNR din perioada interbelică atrage noi critici. Ce reproșează SUA Băncii...

Guvernatorul BNR din perioada interbelică atrage noi critici. Ce reproșează SUA Băncii Naționale a României

Ambasada Statelor Unite la București critică Banca Națională a României pentru inițiativa de a lansa o monedă cu chipul lui Mihail Manoilescu, guvernatorul BNR din perioada interbelică.

“Ambasada SUA își exprimă dezamăgirea cu privire la decizia Băncii Naționale a României de a-l onora pe Mihail Manoilescu, fostul guvernator al Băncii Naționale din perioada interbelică, prin lansarea unei monede omagiale. Manoilescu a promovat și a contribuit activ la ideologia fascistă și sentimentul antisemit în România, care în final au condus la cea mai întunecată perioadă a acestei țări”, a anunțat, vineri, Ambasada SUA.

Pe de altă parte, Ambasada SUA subliniază că “recunoaște dreptul României de a sărbători tradițiile instituțiilor sale”, dar susține că “aceste celebrări nu trebuie să includă imagini ale unor persoane care au fost condamnate de către istorie și care, prin faptul că sunt onorate, sunt validate. Această practică contravine fundamentului instituțional democratic al României, promovării statului de drept și protecției drepturilor fundamentale ale omului”.

Potrivit unui comunicat de presă al BNR, această instituție a lansat în circuitul numismatic, la data de 15 aprilie, un set de trei monede cu tema „Guvernatori ai Băncii Naționale”, pe care apar Ion Câmpineanu, Mihail Manoilescu și Ion Lapedatu.

La începutul acestei luni, un protest la adresa monedei lansate de BNR a formulat și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România. Institutul a atras atenția că omagierea lui Mihail Manoilescu de către BNR „poate să contribuie la promovarea unui model antidemocratic al naționalismului xenofob și antisemit”, aducând, totodată „atingere memoriei victimelor fascismului din România și Europa”.

Citește și: Institutul pentru Studierea Holocaustului acuză BNR că promovează xenofobia și antisemitismul

Printre alte funcții, Mihail Manoilescu a avut-o și pe aceea de ministru de Externe al României, în anul 1940. În această calitate, el a semnat, din partea României, Dictatul de la Viena, prin care România a pierdut nordul Transilvaniei în favoarea Ungariei.

După instalarea în România a regimului comunist, Mihail Manoilescu a fost trimis în închisoarea de la Sighet, unde a murit în anul 1950.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Spitalul Foișor, date de ultimă oră despre starea lui Florin Piersic

În urma evaluării din această dimineață, s-a constatat că starea de sănătate a lui Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă,...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă