21.3 C
București
joi, 26 mai 2022
AcasăSportAtletismO întreagă ramură a poporului român se stinge sub ochii noștri

O întreagă ramură a poporului român se stinge sub ochii noștri

Vlahii, despre care George Murnu credea că au întemeiat Imperiul Asăneștilor, au ajuns azi o comunitate care mai numără doar câteva mii de personae.

Câți meglenoromâni mai trăiesc în lume? Este vorba de acea ramură care, potrivit unor istorici precum Gustav Weigand sau George Murnu, ar fi contribuit la crearea celei mai mărețe alcătuiri statale medievale a românilor, Imperiul Asăneștilor, care mai este cunoscut în istoriografie drept Imperiul Româno-Bulgar, Țaratul Româno-Bulgar sau, potrivit istoricilor bulgari, Cel de-al Doilea Țarat Bulgar. Meglenoromânii se pierd, încetul cu încetul, în mijlocul populațiilor balcanice.

Procesul de asimilare a început în secolul al XIX-lea, iar specia­liștii în etnografie se tem că această populație va pieri curând. Cele mai optimiste estimări arată că în lume ar mai exista 20.000 de vorbitori ai dialectului meglenoromân al limbii române. Însă realitatea ar putea fi mult mai tragică. În Grecia, mai există doar aproximativ 4.000 de meglenoromâni, gru­pați în nord, la granița cu Macedonia. Arealul lor include micul oraș Nânta și șapte sate din jurul său. În Turcia, acolo unde au fost expulzați forțat la finalul ultimului război turco-grecesc, mai trăiesc 3.700 de meglenoromâni, grupați în două sate din Tracia turcească. În Macedonia, doar vreo 200 de personae mai vorbesc meglenoromâna, iar în România au existat, la ultimul recensământ, 850 de familii vorbitoare ale acestui dialect. Cele mai multe sunt grupate în satul Cerna din județul Tulcea.

O istorie neguroasă

Originile meglenoromânilor se pierd în negurile epocii migrațiilor. După unii istorici, precum Konstantin Jiricek, meglenoromânii ar fi urmașii unui amestec de pecenegi și români, așezați la vest de Vardar, în anul 1091, de către împăratul bizantin Alexios Comnenul. Ipoteza lor este bazată pe anumite parti­cularități lingvistice și pe trăsăturile vag asiatice ale multor meglenoromâni. Alți istorici, precum George Murnu și Gustav Weigand, sunt de părere că meglenoromânii ar fi, de fapt, urmașii acelor vlahi care în Evul Mediu ar fi întemeiat Imperiul Româno-Bulgar și care, sub presiunea bulgarilor slavizați care au preluat puterea în statul întemeiat de Asănești, s-ar fi retras spre sud, până pe teritoriul din jurul orașului Nânta. O a treia ipoteză, avansată de savantul Pericle Papahagi, arată că meglenoromânii ar fi, de fapt, urmașii românilor sud-dunăreni care, în Evul Mediu, au rămas mai mult în contact direct cu românii nord-dunăreni, apoi au migrat spre Sud.

 Există și părerea că, de fapt, toate cele trei ipoteze ar putea fi adevărate, în parte. Iar meglenoromânii să fi fost de fapt un amestec de pecenegi și de români, o populație care locuia pe ambele maluri ale Dunării, și care i-ar fi dat atât pe întemeietorii Imperiului Asă­neș­­tilor, cât și pe cei ai românilor megleniți de azi. Dialectul meglenoromân nu are decât foarte puține influențe slave, comparativ cu dialectul vorbit de românii nord-dunăreni sau dacoromâni. În schimb, influen­ța grecească asupra acestui dialect este foarte importantă.

Meglenoromâna are o serie de par­ti­cu­la­rități care o dife­ren­țiază net de dialectual aromân. Cercetările etnologilor confirmă faptul că meglenoromânii au venit dinspre nord. Una dintre tradi­țiile lor de Crăciun poate fi întâlnită și la alte populații din zona Dunării, cum ar fi sârbii. Este vorba de bondic, un butuc de stejar pe care capul familiei meglenoromâne îl aduce în gospodărie cu puțin timp înainte de Crăciun, apoi îi dă foc de Bobotează. Această tradiție s-ar fi născut într-o zonă montană, spun etnologii, care cred că, în lunga lor migrație spre sud, meglenoromânii ar fi poposit în Munții Rodopi. Tradiția bondicului se regăsește în comuni­tățile sârbești sub numele de bandjak.

În Evul Mediu, meglenoromânii erau renumiți pentru vitejia lor, în special cei din satul Oșani. Aceștia au fost ultimii care au fost supuși de otomani în înaintarea lor spre nord. Meglenoromânii erau organizați autonomi și fiecare din satele lor se afla sub conducerea unui căpitan. Titlul reflecta rosturile militare pe care meglenoromânii le-au avut de-a lungul istoriei. Ei s-au amestecat puțin cu aromânii, de care îi despărțeau numeroase aspecte culturale. În timp ce meglenoromânii erau agricultori sedentari, aromânii erau păstori care practicau transhumanța.

Românii care au devenit ­musulmani

Un eveniment important pentru istoria meglenoromânilor s-a produs în secolul al XVII-lea, când locuitorii din Nânta s-au convertit în bloc la Islam, în timp ce ceilalți meglenoromâni au rămas creștini ortodocși. În secolul al XIX-lea, fiecare stat balcanic a încercat să îi asimileze pe românii sud-dunăreni, cu excepția temporară a Imperiului Otoman, care a fost, până în momentul ascensiunii Junilor Turci, mult mai tolerant decât statele creștine. Meglenoromânii din Bulgaria de azi au dispărut cu totul. În Macedonia, ei mai sunt doar o mână de oameni, iar populația meglenoromână din Grecia a cunoscut un declin tot mai sever.

Grecia nu recunoaște nici azi în mod oficial existența meglenorormânilor. Un episod dramatic a avut loc în anul 1923, după războiul greco-turc, în urma căruia Grecia a fost înfrântă și a pierdut pentru totdeauna șansa de a recuceri Constantinopole, precum și regiunea Smirna din Asia Mică, ce îi revenise, în conformitate cu tratatele de la finalul primului război mondial. Meglenoromânii musulmani au fost explulzați cu totul în Turcia, în cadrul unui schimb de populații între cele două state. 500.000 de musulmani au fost alungați din Grecia, iar un număr aproximativ egal de greci din Turcia. În satele de meglenoromâni și de aromâni au fost colonizați greci originari din Asia Mică. Presiunea autori­tăților grecești a crescut semnificativ și față de meglenoromânii creștini.

Drept urmare, în anul 1926, 450 de familii de meglenoromâni au migrat spre nord, în România, unde au fost așezați în câteva sate din jurul Durostorului. Iar în anul 1940, când Bulgaria a ocupat Cadrilaterul, ei au fost alungați din nou. Cei mai mulți s-au stabilit în județul Tulcea, de unde comu­niștii i-au mai alungat o dată, în Banat, pe fruntașii meglenoromânilor. Cu toate acestea, 1.200 dintre ei își păstrează și azi dialectul și tradițiile, iar România este țara care încurajează cel mai mult păstrarea acestei comunități.  

Cele mai citite

Acum îți poți face asigurarea RCA online rapid, în două minute, direct de pe telefonul mobil

Dacă ai avut ghinionul să fii asigurat RCA la City Insurance, trebuie să știi – sau să-ți amintești – că polița ta a expirat...

Un viitor Parc de distracții la Parța, în județul Timiș

În județul Timiș se pune la cale construirea pe o suprafață imensă a unui Parc de distracții, asemănător Futuroscope sau Tivoli, pe 70 de...

Variola maimuței sau despre cum vine Bernard Shaw la “Vocea României”

Bill Gates profețea, încă de anul trecut, venirea unei noi pandemii. Curios el anunța variola maimuței înainte de a apărea primul caz. Media mainstream...
Ultima oră
Pe aceeași temă