Astfel că, sub patronajul Fundaţiei Culturale „Principele Carol”, în 1922, un gup de intelectuali români a abordat cu diferite prilejuri şi în publicaţiile din epocă această temă, considerată o prioritate, mai ales după Marea Unire din 1918, când tema a intrat şi în preocupările principale ale Consiliului Dirigent, condus de Iuliu Maniu. Căci încă de pe atunci Romulus Vuia, director al şcolii din Diciosânmartin (Ocna Mureş), primise misiunea de a vedea colecţiile etnografice din capitala Ungariei, ocupată la vremea respectivă de trupele române, pentru a putea identifica obiecte etnografice originare din Transilvania duse acolo. Apoi, după înfiinţarea Ministerului Culturii şi Artelor, acesta a primit de la Consiliul Dirigent, dizolvat între timp, suma de 600.000 lei destinată anume înfiinţării unui muzeu etnografic al Transilvaniei la Cluj, etalând grija deosebită a acestui guvern tranzitoriu pentru un asemenea obiectiv cultural-patriotic de primă mărime în afirmarea clară a identităţii românilor de dincoace de Carpaţi. Iar printre intelectualii care s-au dedicat acestui obiectiv a fost în primul rând profesorul George Vâlsan, membru al comisiei de înfiinţare a muzeului iniţiată în acest scop. El l-a ajutat pe Romulus Vuia, care a devenit directorul instituţiei nou-create.
Primul pas a fost făcut în direcţia achiziţionării colecţiei etnografice Orosz, apoi, pentru lărgirea participării la organizarea viitorului muzeu, comisia a fost completată cu Sextil Puşcariu directorul Muzeului Limbii Române, şi Alexandru Lapedatu, preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice. Principele Carol a aprobat fără rezerve aceste numiri, sugerate de Emil Panaitescu, Sextil Puşcariu devenind preşedintele comisiei. Astfel a început „ofensiva” propriu-zisă pentru viitoarea zestre a muzeului. Pe lângă colecţia Orosz (ceramică), recunoscută în epocă, s-a achiziţionat, imediat ce a fost posibil, şi colecţia de ceramică a anticarului Samuel Laitner din Sibiu (veche ceramică ardeleană – trei sobe vechi, ţărăneşti, de olane). Iar din Ţara Haţegului Romulus Vuia a achiziţionat obiecte etnografice specifice. El a devenit apoi directorul muzeului la 21 decembrie 1922.
Sigur, o altă misiune ce a confruntat comisia de organizare a fost accea a sediului viitorului muzeu. Un timp, a funcţionat la etajul al doilea al Şcolii de Arte şi Meserii. În paralel, au început campanile de cercetare şi achiziţionare din diferite zone ale Ardealului şi apoi Banatului, colectându-se numeroase piese etnografice. Un prim bilanţ a arătat astfel: 7.299 obiecte, 384 fotografii, 605 diapozitive, 356 stampe, 11 hărţi etc. Toate alcătuind atunci patru colecţii mai importante. Ulterior s-au făcut cercetări şi achiziţii şi în zona Sibiului, Ţara Oltului, Ţara Bârsei. Valea Mureşului, Munţii Apuseni şi Maramureş. Apoi, deşi dispuneau de fonduri restrânse, muzeografii au reuşit să achiziţioneze şi alte colecţii valoroase, precum cea de ţesături vechi din Banat de la Teodor Filipescu, precum şi a celor realizate de Ştefania Baciu din Lugoj.
Iar în 1925 a fost eliberat un spaţiu dăruit pentru muzeu într-o clădire din actuala Piaţă Mihai Viteazul. O clădire veche şi total improprie, care în cele din urmă a fost demolată.
De reţinut că din primul „lot” de muzeografi şi personal auxiliar au făcut parte şi dr. Ioan Muşlea, dr. I.P. Gavrilă, dr. I. Netoliczka, iar demn de remarcat este faptul că acţiunea „Un muzeu etnografic românesc al Ardealului la Cluj” a fost susţinută şi de Casa Regală, fie prin Fundaţia „Principele Carol”, fie uneori chiar direct de principele Carol, care a răspuns deseori cererilor ca acest muzeu să se înfiinţeze.
În ceea ce priveşte actuala clădire în care funcţionează muzeul, fosta „Redută”, în care a avut loc procesul memorandiştilor, după care a avut diferite alte destinaţii (sală de bal, sală de concerte, cazinou militar etc. – aspecte pe care ziarul nostru le-a prezentat în pagina de faţă), aş dori doar să adaug că în epocă era singura clădire de pe actuala stradă a Memorandumului, denumită atunci strada Mănăşturului; şi că acest bastion avea şi un turn cu orologiu… Acest text ţin să-l închei cu o surpriză pentru unii cititori: acel tânăr cercetător care în 1997, cu prilejul celei de-a 75-a aniversări a muzeului, a publicat textul „Începuturile Muzeului Etnografic al Ardealului (1922-1928)”, din care noi publicăm acum doar o sinteză, Tudor Sălăgean este azi… directorul acestei instituţii de prestigiu, el informându-ne că cei 90 de ani de existenţă a acesteia vor fi sărbătoriţi printr-un amplu simpozion în decembrie a.c.
