Europa romana se confrunta cu slabirea puterii imperiale, din cauza uzurparilor (armata ajunge sa isi aleaga imparatul), a invaziei populatiilor germanice (sa-i numim doar pe goti si vandali) si pana la urma a caracterului neomogen al provinciilor: indigenii tin si ei la cultele lor, la traditia lor, la formele lor de cultura. Roma, arata istoricii, se gandeste pentru prima data sa isi reduca dimensiunile provinciilor pe care le are in stapanire. Un moment important e punctat in "Istoria Europei" coordonata de J. Carpentier si Fr. Lebrun: decizia lui Diocletian de a imparti prerogativele imperiale intre doi imparati si de a le desemna acestora si doi cezari. Nu departe in timp, fiul unuia dintre cezarii lui Diocletian va initia o schimbare ce nu inceteaza nici azi sa-si produca efectele: Constantin imparatul e cel care, in urma unei lupte cu rivalul Maxentiu, se va converti la religia Sfintei Cruci si va da libertate crestinilor in secolul al IV-lea d.Hr., punand astfel capat sirului de persecutii de care amintesc calendarele bisericesti si sinaxarele de azi.Cultul lui Hristos va putea iesi astfel din catacombe.
Mai mult, Constantin pune si germani printre comandantii militari, intareste armata si accentueaza deplasarea spre Orient. Muta capitala la Bizant. Orasul imparatului, Constantinopol, e organizat dupa modelul Romei si e curand impodobit cu bazilica Sfanta Sofia. si in restul imperiului apar edificii crestine, al caror numar sporeste pe masura ce cultul se cristalizeaza. Marci ale medievalului incep sa se contureze. La sfarsitul secolului al IV-lea d.Hr., Europa suporta divizarea intre Imperiul Roman de Rasarit cu capitala la Constantinopol-Bizant si Imperiul Roman de Apus cu capitala la Mediolanum (Milano).
