La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, opt preoti basarabeni refugiati au fost repartizati, dupa cum atesta un document oficial, ca preoti misionari la cateva fabrici din Capitala: Gh. Susnea, D. Dumbrava, I. Chirvase, Alexie Barca, V. Prisacaru, I. Tincoca, Gh. Giurcanu si D. Stefanescu. Erau licentiati in teologie, avusesera functii superioare in organizarea ecleziastica (protoierei, profesori, consilieri etc.), aveau multa experienta (intre 10 si 32 de ani de preotie) si activitate pastorala, raspunzand acum unei chemari speciale, aceea de a incerca sa tina piept asaltului sectelor si propagandei ateiste. Era vremea cand se instaura regimul totalitar comunist in Romania. Patriarhia, prin adrese scrise, le cerea periodic rapoarte asupra activitatii; iata un extras dintr-un raportul pe anul 1946 al preotului Alexei Barca, repartizat ca preot misionar la fabricile Phenix si Zimmer: “Prima si principala greutate intampinata de mine la fabrica este atitudinea de neincredere din partea comitetului de lucratori. Fara stirea si invoirea acestui comitet nu se poate intreprinde nimic; aceasta se explica prin faptul ca toti membrii comitetului sunt comunisti (in 1946! – n. red.) si ca atare comitetul cauta sa impuna aceasta orientare prin toate mijloacele. Tot ce li se pare anticomunist este evitat, alungat, persecutat. Unii dintre membrii comitetului sunt atei, anticrestini, si daca tin unele obiceiuri crestine, aceasta numai de ochii multimii care in majoritate a ramas crestina. Asa stand situatia, fiecare pas al meu, cuvant sau simpla observatie este urmarit, suspectat, controlat. Aceasta atitudine a comitetului ma face sa fiu foarte precaut in actiunile mele. Orice reusita a muncii de misionar la fabrica este rezultatul multor framantari, straruinte si interventii (de exemplu, pentru a obtine dreptul de a conferentia la o solemnitate); pana astazi nu am putut obtine nici cateva ore sala de festivitati pentru rularea unui film religios, pe cand alte filme se ruleaza pentru lucratori dupa program de doua ori pe saptamana.
Am avut multe convorbiri cu cei necredinciosi. Pentru argumentarea conceptiilor mele folosesc Sfanta Scriptura si pe unii autori profani care, pe baza descoperirilor si observatiilor stiintifice, demonstreaza intre altele ca neglijarea nevoilor spirituale si a preceptelor morale atrage degenerarea fiintei umane. Convertiri de la credinta la necredinta nu am reusit, insa in multe cazuri am impus atitudinea de respect fata de cerintele religioase si morale ale semenilor celor necredinciosi. Experienta mea a dovedit ca, in convorbirea cu martori, necredinciosul devine obraznic, agresiv, grosolan, nesincer, mai inrait, surd la concluziile ratiunii si la indemnurile inimii, ca si cum prin aceasta atitudine ar vrea sa se impuna in fata martorilor, cu autoritate si popularitate. Prin discutia cu el, scopul meu este de a-l face mai bun, mai intelegator, mai aproape de Hristos, ceea ce se poate obtine numai cand oponentul devine sincer. De aceea, evit cat este posibil convorbirile cu necredinciosii de fata cu martori”.
In 1946, la staruintele preotului Alexie Barca, comitetul sindical al fabricii Zimmer reuseste sa infiinteze o cresa, atat pentru sugarii femeilor muncitoare din uzina, cat si pentru adapostirea a douazeci de copii mici din judetele Moldovei lovite de foametea secetei din acei ani. Aci parintele in fiecare zi venea sa rosteasca rugaciunea diminetii, lasand apoi copilasii in grija Maicii Domnului care veghea din icoana de pe perete. Dar comitetul de partid (comunist) al fabricii a dat ordin sa fie scoasa icoana si in locul ei sa fie pus portretul Anei Pauker, din conducerea partidului comunist. Uneori, asistentele pediatre puneau icoana la loc, dar o ascundeau in graba la apropierea “inspectorilor”. Intr-o fotografie antologica, se zareste icoana coborata pe pat si portretul “tovarasei Ana” pe perete, beneficiind de stergarul brodat al icoanei…
