31 C
București
sâmbătă, 13 august 2022
AcasăSportAtletismDoamna demnitatii nationale

Doamna demnitatii nationale

In orizontul de asteptare al celor 80 de ani pe care doamna Doina Cornea ii implineste maine si careia ii uram "La multi ani!", luna trecuta a aparut in colectia "Istorie orala" a Editurii Fundatiei Academia Civica un volum ce reuneste ultimele caiete din jurnalul personal (perioada 1988 – 2008) si o reconstituire a activitatilor publice din ultimii ani ai regimului ceausist, sub forma unei convorbiri moderata de istoricul Georgeta Pop.

In cele aproape 300 de pagini ale cartii sunt adaugate poze ale Doinei Cornea (din arhiva de familie) si poze despre Doinea Cornea (cateva din imaginile de filaj ale Securitatii). Ori ca vorbim despre jurnal, ori despre memorii, ceea ce le uneste este efortul de a conserva memoria, lucru absolut necesar cand vine vorba de un trecut recent, atat de recent incat nu poate fi decat cu un pret foarte scump separat de straduinta de a ne intelege hic et nunc. Ceea ce le desparte este insa interferenta cu acelasi prezent pe care noi il intelegem. Facand aceasta afirmatie, ajungem la intrebarea pe care mintea oricarui curios e cu neputinta sa nu o puna inca de la primul contact vizual cu coperta: de ce un jurnal? Sau, mai clar spus, pentru conservarea memoriei individuale si sociale, e mai potrivit un caiet de jurnal sau unul de memorii? Raspunsul, fireste, nu poate ocoli o sumara discutie asupra memoriei. Psihologia (inclusiv cea sociala) studiaza indeaproape felul in care memoria se supune fara incetare (lucru, altminteri, de neevitat) unui proces de resemnificare culturala si, cu deosebire, politica. Altfel spus, gratie unei caracteristici biologice firesti a memoriei, trecutul (chiar si cel personal) se citeste prin lentilele prezentului. Astfel se face ca perceptia asupra acestui timp se inzestreaza cu semnificatii noi, deosebite de justificarile pe care actorii vremurilor anterioare le-ar fi gasit propriilor actiuni. Asadar, din prisma resemnificarii, un jurnal prezinta o valoare morala si istorica net superioara memoriilor in masura in care autorul se poate regasi mai exact in insemnarile de la o zi sau la o perioada la alta. Aceeasi memorie mai comporta insa o caracteristica care poate inversa raportul dintre jurnal si memorie, in beneficiul celei din urma. Aceasta tine de selectivitatea memoriei, ca forma de supravietuire si posibilitate a existentei sociale. E indeobste cunoscut ca pe cat ne departam de un eveniment neplacut, pe atat se tinde ca raul sa fie daca nu uitat, macar imbracat intr-un invelis care nu-l mai face atat de dizgratios la amintire. Din acest motiv, fiind scris "la cald", spre deosebire de memorii, jurnalul este mult mai susceptibil de a hrani atitudini revansarde, dorinte febrile de razbunare. Astfel, dintr-un mijloc de sociabilitate (construirea identitatii, cunoasterea de sine ca forma de integrare sociala), redactarea unui jurnal poate deveni un instrument de excluziune sociala, de tulburare a pactului social (dorinta febrila a razbunarii pe care nu o data dupa 1989 i-a cuprins pe unii si care submineaza cel mai profund increderea). Ce poate opri aceasta alunecare primejdioasa a unui efort de cartografiere a propriei persoane in propria contradictie? Raspunsul meu la intrebarea acesta este simplu si –sper- lamuritor: insasi persoana celui care-l scrie. Sunt cateva lucruri care razbat cu o stringenta evidenta paginile jurnalului Doinei Cornea care acopera doua decenii: sinceritatea si preocuparea obsesiva pentru fiinta interioara ca supapa la constrangerile fiintei exterioare (arestul la domiciliu fiind expresia cea mai clara). In ansamblul sau, scrierea jurnalului respira un aer tonic augustinian. Autoarea se preocupa in randurile scrise pana in 1989 (parte constituie, din punctul meu de vedere, pivotul intregii carti) de libertate pe care nu o cauta in exterior, in definitia vulgara a acesteia ca lipsa a ingradirilor, ci in interior, in "darurile existentei" cum sunt numite, printre altele, florile care-i stau alaturi (craciunica, azaleea), dar si familia. Libertatea este inteleasa, asadar, nu ca absenta a barierelor, ci, dimpotriva, ca forma de expresie a spiritului, inependent de orice conditionare exterioara. Emotionanta gasesc interogatia "Ce sa fac insa cu militianul din poarta? Dar cu securistul care m-a lovit si insultat… care incearca sa-mi intemniteze spiritul si sa-i rapeasca puterea? Cu ei ce sa fac? Cum sa-mi pastrez libertatea fata de ei?" Cum ura este o ingradire a spiritului si cum categoric Doina Cornea alege sa fie libera (asadar, libertatea este o chestiune de alegere personala!), reflectia asupra libertatii este strans conditionata de o reflectie asupra iubirii. si daca tot s-a vorbit de filonul augustinian al jurnalului, e locul sa fie amintit ca pentru ganditorul crestin nu iubirea in sine este o virtute, ci ordinea iubirii, ierarhizarea dorintelor. De aceea iubirea de Dumnezeu ocupa locul central si se regaseste in iubirea semenilor (desigur, este un alt fel de a rosti afirmatia ca "cine nu-l iubeste pe fratele sau pe care il vede, nu poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe care nu-L vede"). In acelasi timp, tot Fericitul Augustin aseaza libertatea la temelia moralitatii ("Daca omul nu voieste, nu pacatuieste" spune in al sau magnus opus "De civitate Dei"). Din acest motiv, asezarea jurnalului inaintea convorbirii are o valoare in primul rand explicativa: jurnalul lamureste raspunsul personal la provacarile adesea impersonale. Altfel spus, jurnalul este o cheie de lectura a acelei parti a vietii pe care interviul incearca sa o reconstitutie.

Spre deosebire de memorii, jurnalul incurajeaza o reflectie asupra lucrurilor considerate importante la acel moment. Nu e intamplator ca pana in 1989, aproape fiecare rand staruie asupra raului (origini, forme de manifestare, mijloace de protectie) ceea ce nu-i deloc putin lucru. Succesul democratiei liberale, entuziasmul pe care l-au insotit valurile schimbarii succesive din anii 1989-1991 aproape peste tot in lume si care i-a facut pe unii sa mearga pana intr-acolo incat sa vada in democratie un posibil "sfarsit al istoriei" aproape ca a facut uitata intreaga reflectie asupra raului. si daca este sa ne amintim ca "Suntem, in fond, cu totii produsul partial al propriilor noastre rautati comise candva, precum si al caderii noastre comune", atunci devine cat se poate de limpede ca raul nu dispare si ca ceea ce deosebeste comunismul de democratia liberala, de pilda, este poate nu atat intensitatea, cat vizibilitatea raului. Solutia, remediul, se afla in noi. A nu uita acest lucru, "este un gand care elibereaza de ura".

O alta remarca fundamentala continuta in paginile jurnalului mi se pare constatarea ca "Insasi lipsa unei traditii de tip socialist sau comunist explica de ce socialismul romanesc a fost mai distructiv decat in Ungaria, Cehoslovacia, Polonia". Facuta la 2 iulie 1989, aceasta constatare aproape ca ar fi de neimaginat chiar si la 2 iulie 2009 cand, incetul cu incetul, viziunea fatalista, chiar determinista asupra istoriei (care vede in comunism un produs de import, strain de fiinta noastra istorica comuna) lasa un spatiu generos ideii de raspundere personala si colectiva. E adevarat, comunismul a venit in furgoanele Armatei Rosii, dar intelegerea faptului ca rezistenta in Romania a fost mai curand sporadica, individuala decat colectiva, iar "Fenomenul Pitesti", ca expresie a duritatii regimului, nu a mai existat nicaieri in Europa centrala si de Est, tre-buie cautata in trecutul nostru. Altminteri, nici nu se pot explica diferentele majore intre comunismele blocului sovietic (de altfel, acest plural este cel mai corect mod cu putinta de a vorbi despre manifestarea practica a ideii comuniste).

Care ar fi fost destinul acestui jurnal publicat nu in 2009, ci in 1989-1990 sau macar in 1994, cand potrivit autoarei, Securitatea dispare definitiv de pe urmele ei? In setea de atunci de literatura despre comunism, ne putem imagina o carticica vanduta mai ceva ca… un best-seller. De ce este publicat acum si nu atunci e o intrebare probabil putin relevanta. Putem specula plecand de la definitia cea mai corecta a unui jurnal (spre deosebire de memorii): randuri scrise fara dorinta de a fi publicate vreodata. Scris cu gandul la aparitia publica, autorul inevitabil isi va filtra propria sinceritate, ceea ce nu e cazul acestui jurnal, in masura in care cititorul va descoperi chiar si detalii, exprimate cu finete, din familie, portrete ale membrilor acesteia.

Cele mai citite
00:02:01

VIDEO: Suspectul în cazul atacului asupra lui Salman Rushdie a fost identificat

Salman Rushdie, romancierul de origine indiană care s-a ascuns ani de zile după ce Iranul i-a îndemnat pe musulmani să îl ucidă din cauza...
00:01:56

VIDEO: FBI a găsit documente „strict secrete” acasă la Trump

Un inventar al obiectelor luate de agenții FBI care au efectuat o percheziție autorizată de instanță la reședința fostului președinte Donald Trump, a inclus...
00:02:01

VIDEO: Suspectul în cazul atacului asupra lui Salman Rushdie a fost identificat

Salman Rushdie, romancierul de origine indiană care s-a ascuns ani de zile după ce Iranul i-a îndemnat pe musulmani să îl ucidă din cauza...
Ultima oră
Pe aceeași temă