Occidentalii sunt tot mai fascinaţi de lucrurile care ar putea lăsa să se întrevadă aspecte din lumea de dincolo.
În ciuda aparenţelor legate de o societate informatizată şi raţională şi contrar miturilor iluministe ori materialiste, mulţi nord-americani şi europeni sunt preocupaţi de spiritualitatea precreştină, în care găsesc un soi de refugiu faţă de societatea supertehnologizată în care trăiesc. Rădăcinile acestei tendinţe au apărut încă din era primei revoluţii industriale. Este binecunoscută pasiunea aristocraţilor englezi ori francezi pentru spiritism. În rândul intelectualilor români, o figură aparte în acest sens este cea a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, care s-a cufundat în această formă de spiritualitate, după moartea fiicei sale, Iulia. Dacă regimul comunist a aşternut, în ţările din estul Europei, un văl peste astfel de preocupări, în schimb, în Occident, lucrurile au evoluat. Un nou concept, cel de channelling, creat în America de Nord, a luat locul vechiului termen de spiritism. Editura Nemira, în cadrul Colecţiei Mistica, a publicat un volum interesant pentru cei care sunt pasionaţi de astfel de teme. Este vorba de cartea “Introducere în channelling”, semnată de Vitaliano Bilotta.
Incursiune în istoria paranormalului
Practic, acest volum realizează o incursiune în istoria acestei forme de spiritualitate şi conţine o serie de sfaturi pentru cei care ar dori să-şi testeze presupusele şi eventualele calităţi “paranormale”. În sprijinul existenţei reale a unor fenomene din aria spiritismului ori channelling-ului, autorul invocă o serie de argumente istorice, dintre care unele sunt culese din relatările unor autori creştini. Chiar dacă autorul scrie că “Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din primele decenii ale secolului XX, oameni de ştiinţă străluciţi, unii dintre ei laureaţi ai Premiului Nobel, au supus fenomenul mediumnităţii unor cercetări riguroase, fără însă a reuşi să obţină vreodată certitudinea unor probe de laborator”. Astfel, dacă adepţii unor forme de spiritualitate precum channelling-ul sunt lipsiţi de probe furnizate de ştiinţele exacte, ei îşi întemeiază argumentele pe relatări istorice ori literare. „În străvechiul poem babilonean de origine sumeriană Ghilgameş, năvalnicul rege din Uruk, un avid căutător al adevărului, care este însă veşnic dezamăgit, reuşeşte, cu voia zeului adâncurilor, Ea, să invoce spiritul vechiului său prieten Enkidu, acesta comunicându-i că moartea nu înseamnă altceva decât tristeţe şi pulbere”, menţionează autorul cărţii. El mai menţionează şi tradiţia sacerdoţilor egipteni, care îl evocau pe Ka, acel element spiritual al persoanelor dispărute, rămas încă pe pământ. Sacerdoţii egipteni pretindeau că obţin mesaje scrise de la acest Ka, ce făcea, potrivit mitologiei egiptene, statuile să vorbească.
Texte biblice
Vitaliano Bilotta apelează şi la textul Bibliei ca să îşi susţină convingerile. “Este viu în memoria evreilor episodul biblic al cărui erou este regele Saul: acesta, prin intermediul necromantului Endor, evocă spiritul lui Samuel, care îi prezice înfrângerea şi moartea. De asemenea, Manase, regele Iudeei, este cunoscut drept “întâistătătorul necromanţilor”, adică al evocatorilor celor morţi”, scrie autorul cărţii. El mai menţionează şi episodul din Odiseea, în care Ulise reuşeşte să cheme umbra proorocului Tiresias, dar şi povestiri creştine, cum ar fi viaţa sfântului Spiridon, cel care ţine să restituie o sumă de bani împrumutată de cineva fiicei sale defuncte şi care îi invocă spiritul ca să afle cui trebuie să restituie banii. Textul mai menţionează şi o istorisire miraculoasă, legată de Conciliul Ecumenic de la Niceea, când participanţii au invocat spiritele a doi sfinţi epis-copi, care au fost solicitaţi să-şi depună semnăturile pe documentele conciliare. Istorisirea citată arată că participanţii la Conciliu au depus documentele pe mormintele celor doi, iar dimineaţa, în mod miraculos, pe înscrisuri au apărut semnăturile celor doi episcopi. Acest lucru a fost interpretat drept o aprobare divină a deciziilor Conciliului. Astfel de relatări ale unor fapte, adevărate sau nu, supranaturale ori explicabile prin prisma evoluţiilor ştiinţifice, au stârnit întotdeauna interesul publicului. Numeroasele producţii literare sau cinematografice din ultimii ani arată că încă oamenii sunt interesaţi de astfel de fenomene, iar cărţile publicate în seria Mistica de la Nemira nu fac decât să valorifice curiozitatea generală.
