Într-o ţară preponderent creştină, oamenii îşi fac case în albia râului, uitând de parabola lui Iisus în care se spune că „bărbatul înţelept şi-a clădit casa pe stâncă” şi a rezistat puhoaielor, pe când „bărbatul nechibzuit şi-a clădit casa pe nisip” iar intemperiile au dărâmat-o (Matei 7, 24-27).
Degeaba există autorităţi dacă regulile elementare de construcţie nu sunt respectate. Dacă omul construieşte pe răspundere proprie în albia râului, întreaga comunitate este de vină şi toţi avem de pătimit la o adică – numai dacă te gândeşti ce cheltuieli uriaşe sunt pentru stat în acţiunile de salvare la inundaţii. Nu am auzit de ONG-uri care să-şi propună să-i înveţe pe oameni cum este mai bine, nu am văzut decât rarisim emisiuni de televiziune cu acest subiect. În schimb, toată media stă cu ochiul pe autorităţile statului. Evident, nici acestea nu sunt inocente. Legislaţia ar trebui să fie mult mai aspră, digurile sunt vulnerabile – acolo unde există -, proiecte de educare a populaţie pentru preîntâmpinarea şi comportarea în astfel de situaţii sunt inexistente. Cândva elita satului – preotul, învăţătorul, eventual medicul – avea un cuvânt greu de spus. Astăzi nici aceştia nu respectă regulile, iar rolul elitei unei comunităţi săteşti a fost dramatic diminuat de televiziune. Pe lângă cauzele obiective (volumul mult mai mare de precipitaţii într-un timp foarte scurt din ultimii ani), celelalte cauze, subiective, pot fi îmbunate. Dar asta ar presupune existenţa unor bărbaţi înţelepţi în cetate – şi în rândul autorităţilor, şi în societatea civilă, şi în media – care să înţeleagă că aşa nu mai merge.
