17.8 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportAntonescu: E greu să negociezi când ţi se bagă cuţitul în spate

Antonescu: E greu să negociezi când ţi se bagă cuţitul în spate

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că nu se aştepta la atacul din partea lui Călin Tăriceanu în această perioadă de criză.

”Totdeauna, mandatul meu a fost pe masa PNL. Nu se poate ca în momentul în care eşti angajat într-o negociere foarte grea şi au un mandat din partea partidului, cineva să iasă şi să spună că nu e bine să ne mai certăm cu Ponta. E greu să negociezi când ţi se bagă cuţitul în spate. Nu mă aşteptam. Capacitatea lui Tăriceanu de a juca orice rol e neaşteptată”, a afirmat Crin Antonescu.

”Criza constă că din ce în ce mai mult PSD de azi al lui Victor Ponta începe să semne cu PSD-ul din 2004. Respectul şi împărţirea de valori şi nu neapărat de posturile nu se mai respectă. PNL a jucat corect şi depune toate eforturile să ducă la capat această alianţă”, a adăugat liderul PNL.

Antonescu a recunoscut că Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor, a fost foarte apropiat de premierul Victor Ponta, dar acesta nu fost motivul schimbării sale din funcţie.

”Nu am făcut niciodată vreo recomandare miniştrilor liberali să fie ostili cu domnul Ponta, dar toţi trebuie să ştie că plecarea dintr-o funcţie ministerială, este ca şi venirea. Nu este nicio nenorocire”, a precizat Crin Antonescu.

Liderul PNL a susţinut că Victor Ponta a fost nemulţumit de iniţiativa PNL de a schimba miniştrii din Guvern.

”Sunt convins că domnului prim-ministrul i-a displăcut profund ideea ca noi să ne înlocuim nişte miniştri. Poţi să regreţi cât regreţi, dar apoi trebuie să iei act că avem dreptul să ne schimbăm miniştri pentru că suntem parteneri la guvernare”, a spus Antonescu.

”Cred că domnul Ponta ştie foarte bine că noi nu ne jucăm aşa cu ministerele, ştie că nu ar accepta Klaus Iohannis să se ducă la Finanţe, blocând de fapt demersul normal care se putea face şi astăzi, să mergem în Parlament şi să fie ministru de Interne şi vicepremier”, a mai spus Antonescu.

El a mai menţionat că Iohannis nu este economist şi nici finanţist, fapt pentru care “nu are ce să caute la Ministerul de Finanţe”.

”Deci uşurinţa cu care domnul Ponta ar da domnului Iohannis Ministerul de Finanţe mă surprinde”, a mai comentat liderul PNL.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că premierul Victor Ponta doreşte să ţină PNL la guvernare într-o poziţie ”marginală”.

“Domnul Ponta, nu fac proces de intenţie, vorbesc de un sentiment, vrea să ţină PNL la guvernare, dar într-o poziţie marginală, dependentă sau, aşa, de semivasalitate. Asta nu este acceptabil pentru PNL”, a declarat Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia din funcţie în cazul în care doreşte să formeze un alt guvern, fără participarea PNL.”Putem să punem capăt decent (USL, n.r.), nu cu această încercare, hai să-l culpabilizăm pe Antonescu de dimineaţă până seara că e prieten cu Băsescu şi alte prostii”, a susţinut preşedintele PNL, într-o emisiune a postului B1 Tv.

Antonescu a fost întrebat dacă “mandatul de fermitate” pe care l-a primit din partea liderilor PNL înseamnă inclusiv o posibilă rupere a USL.

El a precizat că discuţia nu se pune în aceşti termeni.

“Doreşte (Victor Ponta, n.r.) în continuare un guvern cu PNL, în condiţiile şi principiile USL, ăştia sunt oamenii, ai spus că sunt ok, pune-i unde trebuie, chiar dacă pentru asta trebuie să mergem o oră în Parlament. Nu mai doreşte acest lucru, atunci îşi face un alt guvern, dar, atenţie, după ce demisionează. Deci problema că PNL pleacă de la guvernare, fuge de la guvernare, nu, asta nu se pune. Nu pentru că ne-am crampona la măcelărie … nu, ci pentru că nu ne-a adus domnul Ponta la guvernare”, a declarat Antonescu.

El a precizat că acest lucru i l-a transmis luni şi premierului Victor Ponta.

Cele mai citite

Resortul Lebăda Neagră deținut de Toma Sandu, închis de inspectorii DSV din cauza neregulilor grave

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare (DSV) au închis resortul Lebăda Neagră, deținut de Toma Sandu, după ce au descoperit multiple nereguli în cadrul unei inspecții...

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

România și Bulgaria au stabilit noi măsuri la frontierele comune pentru sezonul estival

Secretarul de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor general de poliție Bogdan Despescu, a avut o întrevedere de lucru la Ruse, în Bulgaria,...
Ultima oră
Pe aceeași temă