23.3 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportAdevărul: Românii au cea mai mare încredere în Raed Arafat. Pe locul...

Adevărul: Românii au cea mai mare încredere în Raed Arafat. Pe locul doi, regele Mihai

Raed Arafat are o cotă de încredere de 76,1%, potrivit barometrului „Adevărul“, realizat de IMAS în luna februarie. În comparaţie, cel mai bine cotat dintre liderii politici, Victor Ponta, are doar 23,7%.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, este cel mai popular personaj public din România ultimilor ani. Potrivit sondajului realizat de IMAS la comanda ziarului „Adevărul” în luna februarie, 76,1% dintre cei intervievaţi au încredere în Raed Arafat. Cu acest scor, el îi depăşeşte cu mult pe liderii politici măsuraţi de IMAS în ultimii doi ani. Pragul maxim de încredere fusese atins de Traian Băsescu în ianuarie 2010, când şeful statului întrunea 38,8% din aprecierile pozitive ale românilor.

Scorul de astăzi al lui Arafat este aproximativ egal cu rezultatele însumate ale principalilor lideri politici. Preşedintele Traian Băsescu, premierul Mihai Răzvan Ungureanu, liderul PSD, Victor Ponta, şi cel al PNL, Crin Antonescu, au împreună 78,2% – puţin peste rezultatul lui Arafat.

Locul al doilea în topul încrederii este deţinut tot de un personaj din afara partidelor – Regele Mihai. Maiestatea Sa are 28,8% şi, deşi este în scădere faţă de ianuarie când avea 36,6%, are în continuare o cotă semnificativă în condiţiile în care nu a avut prea multe ieşiri publice în ultimele luni de zile.

Cele mai citite

România salută deschiderea negocierilor pentru aderarea la UE cu Republica Moldova și Ucraina

Șeful diplomației române, Luminița Odobescu, a salutat deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R. Moldova și Ucraina și a solicitat o abordare strategică...

Petre Mihai Băcanu, în dialog cu cititorii, la Biblioteca Academiei Române

Biblioteca Academiei Române invită publicul miercuri, 26 iunie 2024, ora 12, la un dialog inedit cu jurnalistul Petre Mihai Băcanu, personalitate a presei românești,...

Transformă-ți grădina cu acoperișuri tip pergolă: De la pergole retractabile de lux la soluții All seasons

Grădina ta poate deveni o oază de relaxare și eleganță cu acoperișurile de pergolă potrivite. De la soluții high-tech retractabile la opțiuni all seasons...
Ultima oră
Pe aceeași temă