Poliția Română împlinește 194 de ani. Ziua acestei instituții se serbează în data de 25 martie, odată cu sărbătorirea Bunei Vestiri, începând cu anul 2002. O serie de activități dedicate acestei zile se desfășoară în Toată țara. În București, IGPR va avea o ceremonie în care vor fi premiați cei mai buni câini polițiști.
Astfel, sâmbătă, pe 26 martie, începând cu ora 10.00, în IGPR organizează în Parcul Titan din București, un eveniment pentru oameni, în care instituția va prezenta activitatea și dotările polițiștilor
Vor fi premiați elevii liceelor şi şcolilor bucureştene care s-au înscris la Olimpiada Siguranţei. Aceştia au creat machete cum vad ei o secţie de poliţie.
Un alt moment important va fi exerciţiul polițiștilori de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Aceştia vor prezenta un exercițiu tactic cu un desant din elicopter pe o ambarcaţiune a Serviciului de Politie „Delta Dunării” aflată pe lacul din parc. Ambarcaţiune folosită de polițiștii din Tulcea la combaterea braconajului piscicol și a fost adusă la Bucureşti special pentru acest moment.
Va fi o premieră, pentru prima dată în istoria Poliţiei Române va fi premiat câinele poliţist al anului. În cursă au intrat 5 echipaje canine care au participat, în anul 2015, la cele mai dificile misiuni cum sunt cele de căutare a persoanelor dispărute, de depistare a ţigărilor de contrabandă sau a drogurilor disimulate în locuri pe care infractorii le credeau de negăsit.
Un alt moment important este cel al prezentării Muzeului Poliţiei Române. Am adus la Bucureşti, de la Târgovişte, o mică parte din exponate pentru ca persoanele prezente să poată vedea uniformele şi autovehiculele folosite de Poliţia Română de-a lungul timpului. Vom face astfel o trecere în revistă a tot ceea ce înseamnă uniformele Poliţiei, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. La început, poliţiştii se numeau arnăuţi. Va fi prezentată şi uniforma.
Vor fi prezenţi în parc şi viitorii polițiști de la Şcoala de Poliţie din Câmpina şi de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, cei care doresc să afle cum pot deveni polițist și cum este o zi din viața unui elev la Câmpina sau a unui student la Academie pot afla direct de la sursă.
Tobă: Cu ocazia Zilei Poliției Române vă felicit și vă mulțumesc pentru modul eficient în care asigurați siguranța cetățenilor noștri!
Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, le-a urat polițiștilor să aibă succes în misiuni și să rămână integri. Tobă a mai artătat că înțelege foarte bine poliția, el însuși fiind în ultimii 25 de ani.
”Dragi colegi, Cei 194 de ani sărbătoriți astăzi înseamnă mai mult decât istoria unei instituții, este istoria evoluției și modernizării întregii societăți românești. Poliția Română a fost parte a acestor transformări, adaptându-se mereu vremurilor, dar păstrând misiunea sa fundamentală de a apăra viața, integritatea și bunurile cetățenilor și de a preveni și combate infracționalitatea de orice tip.
Poliția Română rămâne instituția pe care românii se bazează pentru a le asigura liniștea și siguranța de zi cu zi, îndeplinind această misiune cu profesionalism și eficiență.
Am fost polițist timp de 25 de ani şi sunt mândru că cetățenii au încredere în Poliţia Română.
Într-un context european în care riscul terorist a devenit o realitate dureroasă, siguranța cetățenilor și consolidarea încrederii în instituțiile statului român sunt premisele fundamentale pentru funcționarea normală a statului de drept.
Rezultatele dumneavoastră au ca efect direct creșterea siguranței cetățenilor. Acest trend pozitiv trebuie menținut, iar pe lângă misiunile cotidiene, trebuie să ne concentrăm și pe acțiuni de prevenire a unor fenomene noi, cum sunt radicalizarea sau migrația ilegală. Am convingerea că împreună vom face față cu succes acestor provocări și vom contribui, în continuare, la consolidarea statutului României de reper regional de stabilitate și securitate.
Cu ocazia Zilei Poliției Române vă felicit și vă mulțumesc pentru modul eficient în care asigurați siguranța cetățenilor noștri, pentru misiunile îndeplinite cu succes în țară și în străinătate. În aceeași măsură țin să mulțumesc și familiilor dumneavoastră care vă sunt mereu alături, înțelegând sacrificiile personale și riscurile pe care vi le asumați zi de zi în meseria de polițist.
Tuturor vă doresc succes în misiunile viitoare și să rămâneți aceiași profesioniști integri și curajoși”, a transmis Petre Tobă.
Cel mai tânăr inspectorat din țară
Inspectoratul de Poliție Ilfov este cel mai tânăr inspectorat de poliție din țară, fiind înființat la data de 15 ianuarie 1998 și este o instituție specializată a statului care execută, pe teritoriul de competență, atribuții privind apărarea drepturilor și libertărților fundamentale ale cetățenilor, a avutului public și privat, prevenirea și combaterea infracțiunilor și veghează la respectarea ordinii și liniștii publice.
Pentru a serba Ziua Poliției Române, polițiștii ilfoveni au expus, la Centrul Cultural Ion Manu, din orașul Otopeni, echipamente folosite în activitățile pe care le desfășurăm, fiind totodată realizate și mai multe exerciții demonstrative.
Au fost organizate standuri expoziționale, fiind prezentat autolaboratorul folosit de specialiștii criminaliști, autovehicule de serviciu dotate cu aparate de supraveghere a traficului rutier și motociclete folosite de polițiștii rutieri, armamentul folosit de către luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale, precum și arme de colecție.
De asemenea, la eveniment au fost prezente trei cupluri chinotehnice, care au efectuat, mai multe exerciții demonstrative (de disciplinizare sincron, de aportare în lesă, de căutare a unor obiecte ascunse și sărituri peste obstacole).
La finalul activităților, luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au realizat două demonstrații de tactică adoptată în cazul interceptării unui autoturism cu suspecți și dezamorsarea unei situații de criză într-o clădire, în care se află indivizi înarmați și foarte periculoși.
Totodată poliția a profitat de prezența publicului pentru a transmite că polițiștii sunt întotdeauana la datorie pentru a asigura un climat de ordine si siguranță publică, corespunzător și pentru a aplica legea cu fermitate.
Istoria Poliției Române
Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIŢIE.
În 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.
La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi "obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.
Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.
Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.
Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale la care România este parte.
În Vechiul Regat, instituţia cu atribuţii poliţieneşti care a precedat Poliţia până la revoluţia din 1848, a fost Agia (în capitalele Bucureşti şi Iaşi), în fruntea căreia se afla un agă (denumire de origine turcească). După perioada fanariotă de un secol, în anul 1822, domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica (cunoscut de istorici şi cu numele Grigore al IV-lea Ghica, domnitor al Ţării Româneşti între anii 1822 şi 1828, al cărui fiu, Dimitrie, a fost prefect al Poliţiei Capitalei), înmânează agăi Mihăiţă Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, primul drapel al Agiei.
Primul sediu al Agiei Bucureştilor – Casa lui Păun Işlicarul de pe Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor/ str. Bazaca), astăzi, la magazinul Cocor. Aici era Agia în 1822.
Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul consemnat acum 192 de ani, constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Române. Înmânarea acestui steag al Agiei legalizează funcţionarea instituţiei Poliţiei Române.
Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi s-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind apropiate de cele actuale (ordinea, paza oraşului în timpul nopţii şi păstrarea liniştii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş).
Începând cu Legea de organizare a poliţiei emisă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, urmată de Legea lui Vasile Lascăr şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului, competenţele poliţiei au fost extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.
În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23.04.2002. Astfel, Poliţia Română este în prezent „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.