15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialZeci de copii din Ilfov, consultaţi pentru prima dată de medic

Zeci de copii din Ilfov, consultaţi pentru prima dată de medic

Zeci de copii din judeţul Ilfov, care nu fuseseră văzuţi niciodată de un medic pediatru, au fost consultaţi de doctori voluntari în cadrul unui proiect realizat de Patriarhie şi Ministerul Sănătăţii, informează Mediafax.

Aproximativ 40 de medici, asistenţi medicali şi voluntari din campania “Sănătate pentru sate” au fost, la sfârşitul săptămânii trecute, în satul Piteasca, comuna Găneasa, judeţul Ilfov.

Din echipă au făcut parte medici stomatologi, specialişti în recuperare kinetoterapie, medicină generală, diabet şi nutriţie, gastroenterologie, endocrinologie, ecografie abdominală, medicină de urgenţă, recuperare, pediatrie.

“M-am întâlnit recent cu părintele Ciprian Grădinaru, la Spitalul “Marie Curie”, unde lucrez, în cadrul altei campanii umanitare pe care a organizat-o. Părintele s-a implicat şi ne-a cumpărat un aparat de circulaţie extracorporală pentru copii, formule de lapte speciale pentru bebeluşi, scutece absorbante pentru prematuri şi credem că lucrurile nu se vor opri aici. Cunoscându-l pe părinte, am găsit o echipă de medici voluntari dornici să se implice în îngrijirea medicală a păturilor celor mai defavorizate din societatea noastră, adică: oameni fără venit, minorităţi, persoane care nu au medic de familie, grupuri din sate defavorizate. Sunt bucuros că pot contribui puţin în susţinrea şi motivarea acestui grup de medici şi asistenţi inimoşi”, a precizat Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de neonatologie a Spitalului de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” din Capitală, unul dintre doctorii care a făcut parte din echipa medicală prezentă în satul Piteasca.

Potrivit medicului Cârstoveanu, cazurile pe care le-a văzut în comuna Găneasa sunt din cele mai diverse.

“Au fost cazuri simple sau foarte complexe. Am întâlnit copii care nu au fost văzuţi niciodată de un medic pediatru, dar sunt şi copii cunoscuţi în evidenţele medicilor cu boli cronice, cum ar fi malformaţii cardiace. Pe aceştia din urmă sperăm să îi îndreptăm spre cele mai bune centre pentru a beneficia de tratament sau intervenţii chirugicale, acolo unde este cazul. Este scris că este mai ferice să dai decât să primeşti, este testat şi verificat de mii de ani, se poate verifica şi în vieţile noastre şi vă invităm să beneficiaţi de acest privilegiu. Vă invităm, medici şi asistente, să vă implicaţi în aceasta activitate, de ajutorare a celor nevoiaşi, pe care o dorim permanentă în viaţa noatră”, a mai spus medicul Cătălin Cîrstoveanu.

La rândul lui, preotul Constantin Daniel Pintilie a spus că “viaţa de zi cu zi de la sat îi obligă pe oameni să se ocupe mai întâi de cele ale pământului, lăsând sănătatea pe locul al doilea.

“Noi spunem oamenilor să nu lase sănătatea pe ultimul loc, pentru că uneori poate fi târziu. La noi în parohie, 70 la sută dintre enoriaşi sunt bătrâni, văduve, familii destrămate în care părinţii nu au timp de educaţia copiilor, iar cei mici rămân să înveţe din biserică, ce înseamnă să ai grijă de sănătate şi de educaţie”, a mai spus preotul.

Primarul comunei Găneasa, Marin Tudor a spus că sunt peste 5.000 de locuitori şi majoritatea au venituri foarte mici.

În campania din localitatea Piteasca, comuna Găneasa, au fost consultaţi peste 400 de oameni, mai mult de zece la sută fiind copii văzuţi de medicul Cătălin Cîrstoveanu.

Programul “Sanatate pentru sate”, este rezultatul Protocolului de colaborare, semnat în 3 septembrie, între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii şi este destinat persoanelor defavorizate din mediul rural, cu nivel de pregătire redus şi cazuri sociale.

Cele mai citite

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...

Trei scenarii pentru Europa

Alegerile europarlamentare din iunie 2024 sunt cruciale pentru viitorul Europei. Există cel puțin trei blocuri de partide care se bat pentru câștigarea puterii în...
Ultima oră
Pe aceeași temă