19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialZborurile pe Otopeni, anulate sau amânate, din cauza ceții

Zborurile pe Otopeni, anulate sau amânate, din cauza ceții

Mai multe curse aeriene, în special interne, au fost redirecționate sau amânate, la Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, din cauza ceţii dense care a persistat toată ziua în zonă, informează Mediafax.

Directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache, a declarat,pentru Mediafax, că, la Otopeni, în cursul zilei de sâmbătă au fost patru curse redirecţionate şi trei anulate din cauza ceţii.

Astfel, două curse Tarom, de la Cluj-Napoca şi respectiv Timişoara, au aterizat la Constanţa, iar pasagerii au fost aduşi în Capitală cu autocare.

O altă cursă Tarom, de la Paris, a aterizat la Sibiu, pasagerii fiind aduşi în acelaşi mod la Bucureşti.

Cealaltă cursă redirecţionată este una Air Moldova de la Chişinău, care a aterizat pe Aeroportul Băneasa.

Alte trei curse interne Tarom au fost anulate, acestea având ca destinaţii Cluj, Timişoara şi Iaşi şi retur.

Pentru primele două, compania a pus la dispoziţia pasagerilor un avion mai mare care să ajungă şi la Cluj şi la Timişoara şi să revină apoi la Bucureşti.

Valentin Iordache a precizat că în prezent vizibilitatea pe Aeroportul Otopeni este variabilă, după ce a fost ceaţă densă toată ziua, şi că decizia anulării sau redirecţionării curselor în aceste condiţii aparţine comandantului de navă.

Directorul de comunicare al CNAB a mai explicat că în general cursele interne întâmpină probleme când este ceaţă, pentru că sunt făcute de obicei cu aeronave mai mici, ATR 42, care nu au echipamente pentru vizibilitate redusă.

Zona periferică a Capitalei şi mai multe judeţe din sudul ţării sunt, de vineri noapte, sub cod galben de ceaţă. Atenţionări de cod galben de ceaţă au mai fost emise şi pentru judeţe din Transilvania, pe parcursul zilei, iar în prezent este în vigoare o atenţionare similară pentru judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi local în judeţul Neamţ.

Cele mai citite

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă