14.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialYemen: Acordul de încetare a focului a intrat în vigoare

Yemen: Acordul de încetare a focului a intrat în vigoare

Acordul de încetare a focului în Yemen a intrat în vigoare marţi, potrivit reprezentantului Yemenului la ONU, Ismail Ould Sheikh Ahmed, și coaliției militare arabe, care efectuează o intervenție în Yemen sub comandament saudit, informează Agerpres.

Astfel, oficialul yemenit a anunțat ‘începerea încetării ostilităților în Yemen’ şi a subliniat că este vorba despre ‘prima etapă critică’ în vederea stabilirii unei ‘păci durabile’ în această țară, potrivit unui comunicat al Națiunilor Unite.

Armistițiul de șapte zile a intrat în vigoare la ora programată, a declarat generalul de brigadă saudit Ahmed Assiri, purtătorul de cuvânt al coaliției arabe care a intervenit în Yemen în luna martie în sprijinul forțelor guvernamentale care luptă împotriva rebelilor șiiți acuzați de legături cu Iranul.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Ahmed Fawzy, a afirmat că echipele de negociere reprezentând guvernul președintelui Abd Rabu Mansour Hadi, recunoscut internațional, și rebelii houthi și aliații lor au ajuns pentru discuții, care vor dura atât timp cât este necesar.

Cu toate acestea, în pofida intrării în vigoare a armistițiului, locuitorii din centrul și sudul Yemenului au anunțat atacuri cu obuze de mortieră lansate de rebelii houthi, care controlează capitala Sanaa și cea mai mare parte a nordului țării.

Cele mai citite

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Este în stare gravă. Un agresor a fost reținut

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și a fost transportat la un spital. UPDATE: Starea premierului Slovaciei este gravă. El a fost internat la...

Ajutorul pentru Ucraina produce divergențe între România și SUA. Președintele Iohannis ar ceda un sistem Patriot dar vrea ceva “în schimb”

Președintele României, șeful Senatului, șeful Guvernului și ministrul Apărării au opinii divergente cu privire la cererea formulată de Statele Unite ca România să cedeze...

Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, că România creşte din punct de vedere economic, el prezentând trei dovezi concrete, confirmate de INS, şi anume creştere...
Ultima oră
Pe aceeași temă