11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. WTA: Simona Halep este jucătoarea lunii iulie

VIDEO. WTA: Simona Halep este jucătoarea lunii iulie

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lunii în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA). Succesul i-a fost adus de câștigarea celor două turnee, la București și Montreal, informează Agerpres.

Halep (24 ani) a ocupat detașat primul loc în ancheta realizată pe site-ul WTA în rândul internauților, cu 84 de procente, fiind urmată de jucătoarea americană Venus Williams (9%), britanica Johanna Konta (5%) și o altă reprezentantă a SUA, Madison Keys (2%).

Simona Halep a reușit o serie de zece victorii consecutive, câștigând la Montreal, între altele, în fața unor jucătoare de top, precum Svetlana Kuznețova, Angelique Kerber sau Madison Keys, în cursa către al treilea său titlu în acest sezon. De asemenea, ea a jucat și finala de dublu la Montreal, o performanță deosebită pentru ea, având în vedere că joacă rar în această probă.

Românca a urcat pe locul al treilea în ierarhia mondială, confirmând revenirea de formă, după ce coborâse de pe locul al doilea (la începutul anului) pe șapte (mai).

Titlul de jucătoare a lunii a mai revenit anul acesta germancei Angelique Kerber (ianuarie, aprilie), spaniolelor Carla Suarez Navarro (februarie), Garbine Muguruza (mai), belarusei Victoria Azarenka (martie) și americancei Serena Williams (iunie).

 

 

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă