14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialHalep, din nou la fileu, pe iarba de la Wimbledon. Adversarele româncelor

Halep, din nou la fileu, pe iarba de la Wimbledon. Adversarele româncelor

Următorul turneu, cel de Grand Slam de la Wimbledon, care debutează pe 23 iunie, este unul extrem de important pentru Simona Halep, având în vedere că românca va lupta pentru a rămâne numărul 3 mondial. Cu poloneza Agnieszka Radwanska suflându-i în ceafă, Halep se pregătește de un nou turneu mare, după ce s-a retras, săptămâna trecută, de la 's-Hertogenbosch din cauza unei accidentări.

Având în vedere evoluția Simonei Halep de până acum, după fiecare abandon sau turneu mai puțin reușit a urmat o nouă performanță importantă. Halep s-a descurcat bine la primele două turnee de Grand Slam ale anului, sferturi la Australian Open și finală la Roland Garros. Până acum Halep nu a trecut de turul al doilea la Wimbledon. Halep, cap de serie numărul 3, va trebui să o depășească pe jucătoarea poloneză Radwanska, a patra favorită, pentru a avea șanse să-și păstreze poziția ocupată în clasamentul WTA. Radwanska nu a evoluat deloc, anul trecut, la turneul englez, astfel că va acumula puncte încă din prima rundă. Cel mai bine pentru Halep ar fi să ajungă cel puțin până în sferturile turneului de Grand Slam.

Adversarele româncelor în primul tur, la Wimbledon: Simona Halep (3 WTA, 22 de ani) – Teliana Pereira (91 WTA, Brazilia, 25 de ani); Sorana Cîrstea (29 WTA, 24 de ani) – Victoria Duval (115 WTA, SUA, 18 ani); Monica Niculescu (65 WTA, 26 de ani) – Alison Van Uytvanck (93 WTA, Belgia, 22 de ani); Irina – Camelia Begu (81 WTA, 23 de ani) – Virginie Razzano (99 WTA, Franța, 31 de ani); Alexandra Cadanțu (84 WTA, 24 de ani) – Camila Giorgi (39 WTA, Italia, 22 de ani); Andrea Mitu (213 WTA, 22 de ani) – Agnieszka Radwanska (4 WTA, Polonia, 24 de ani).

Andreea Mitu ar putea să o ajute pe Halep dacă va reuși să o elimine din competiție pe Radwanska, cap de serie numărul 4. Totuși, având în vedere cât de disproporționată este partida dintre cele două, o victorie a româncei ar fi una dintre cele mai mari suprize care au avut loc vreodată la Wimbledon. 

Turneul de la Wimbledon se desfășoară în perioada 23 iunie – 6 iulie, la doar 2 săptămâni după ce Halep a jucat finala de la Roland Garros, când era învinsă de Maria Șarapova, în trei seturi. Wimbledon este cel de-al treilea turneu de mare șlem al anului, ultimul fiind cel din toamnă, de la US Open.

Cele mai citite

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...

Ciucă, despre salariul minim: S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă...

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. Nicolae Ciucă...

SUA condamnă adoptarea finală de către parlamentul georgian a legii privind influenţa străină

Statele Unite(SUA) au "condamnat" marţi adoptarea finală de către parlamentul georgian a unei legi privind influenţa străină, în ciuda multiplelor demonstraţii şi avertismente din...
Ultima oră
Pe aceeași temă