21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVladimir Putin l-a demis pe ministrul rus al Apărării, după un scandal...

Vladimir Putin l-a demis pe ministrul rus al Apărării, după un scandal de fraudă

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe ministrul Apărării Anatoli Serdiukov, după un scandal de fraudă de mai multe milioane de euro ce implica o societate controlată de ministerul său, a declarat marţi pentru AFP purtătorul de cuvânt de la Kremlin, informează Mediafax.

“Se leagă de situaţia de la Ministerul Apărării. S-a recurs la aceasta pentru a asigura condiţiile necesare anchetei”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

“Dată fiind situaţia din ce în ce mai dificilă de la Ministerul Apărării, am luat decizia de a-l elibera din funcţie pe ministrul Apărării Serdiukov, pentru a crea condiţiile unei anchete obiective”, a declarat preşedintele rus, potrivit imaginilor transmise de televiziuni.

Serdiukov, aflat în funcţie din 2007, este înlocuit cu Serghei Şoigu, fost ministru pentru Situaţii de Urgenţă, numit la începutul anului guvernator al regiunii Moscova, a anunţat Putin, în prezenţa acestuia din urmă.

Această demitere are loc în timp ce Ministerului Apărării este în centrul unui important scandal.

La sfârşitul lui octombrie, au fost deschise mai multe anchete împotriva unei companii controlate de minister, Oboronservis, pentru fraudă în cazul vânzării de bunuri imobiliare, terenuri şi acţiuni care îi aparţin.

Potrivit comitetului de anchetă rus, unii oficiali din cadrul ministerului alegeau bunurile imobiliare cele mai prestigioase administrate de companie. Aceştia investeau în ele sume enorme provenite de la bugetul rus, apoi le revindeau sub preţul pieţei prin companiile afiliate Oboronservis.

Potrivit primelor informaţii, prejudiciul generat de vânzarea a doar opt bunuri imobiliare este de trei miliarde de ruble (74 de milioane de euro), a declarat comitetul.

Oboronservis, înfiinţată în 2008 printr-un decret al Kremlinului, are atribuţii foarte diverse, mergând de la mentenanţa echipamentelor armatei până la organizarea trupelor.

Cele mai citite

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă