16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. O planetă geamănă a Pământului, descoperită de oamenii de ştiinţă

VIDEO. O planetă geamănă a Pământului, descoperită de oamenii de ştiinţă

O planetă din lavă, cu o masă şi o densitate asemănătoare cu cea a Pământului, a fost descoperită gravitând în jurul unei stele situate la 400 de ani-lumină distanţă faţă de Terra, informează Mediafax.

Planeta, denumită Kepler 78b, este alcătuită în cea mai mare parte din roci şi fier, compoziţie foarte asemănătoare cu cea a Pământului, dar ceea ce i-a suprins pe astronomi a fost apropierea foarte mare de steaua-gazdă – aproximativ de 100 de ori mai mică decât distanţa dintre Pământ şi Soare, informează bbc.co.uk.

Conform teoriei celor două echipe de astronomi, care şi-au publicat observaţiile în revista Nature, se estimează că planeta are o rotaţie sincronă în jurul stelei-gazdă, ceea ce înseamnă că arată mereu aceeaşi emisferă în jurul corpului faţă de care se roteşte.

Temperaturile de pe “emisfera diurnă” a planetei – adică emisfera care este expusă stelei-gazdă – are o temperatură între 2.000 şi 8.000 de grade Celsius, care fac imposibilă apariţia vreunei forme de viaţă.

“Cred că putem afirma cu certitudine că suprafaţa de pe «emisfera diurnă» este topită, a declarat Josh Winn, profesor asociat de fizică la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

“Nimeni nu a calculat dacă «emisfera nocturnă» se va topi (nu cunoaştem temperatura emisferei nocturne), nici cât de departe stratul topit va pătrunde în interiorul planetei”, a adăugat profesorul Josh Winn.

Această planetă geamănă a Pământului aparţine unei clase noi de planete “cu perioadă de rotaţie ultrarapidă”, identificate recent de telescopul spaţial Kepler, în prezent nefuncţional. Toate aceste planete nou descoperite au o mişcare de revoluţie sub 12 ore.

Dar conform teoriilor curente despre formarea noii planete, Kepler 78b nu s-ar fi putut forma atât de aproape de steaua-gazdă, nici nu ar fi avut cum să se deplaseze în apropierea acesteia.

“Kepler 78b va pieri în interiorul stelei foarte curând, din punct de vedere astronomic. Nu a avut cum să se formeze acolo deoarece o planetă nu se poate forma în jurul unei stele. Nu ar fi avut cum să se formeze la o distanţă mai mare şi să migreze spre interior, pentru că altfel ar fi migrat complet în interiorul stelei. Această planetă este o enigmă”, afirmă Dimitar Sasselov, de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian, unul dintre autorii articolului din revista Nature.

Rezultatele arată că planeta Kepler 78b este de 1,2 ori mai mare decât Pământul şi de 1,7 ori mai grea. Din aceleaşi măsurători, astronomii au calculat că densitatea planetei este de 5,3 grame pe centimetru cub, foarte apropiată de densitatea Pământului, adică 5,5 grame pe centimetru cub, date ce confirmă structura stâncoasă a noii planete.

Kepler 78b este probabil un corp ceresc blestemat, deoarece, potrivit cercetătorilor, valurile gravitaţionale atrăgând-o din ce în ce mai aproape de steaua-gazdă.

În cele din urmă, planeta va ajunge atât de aproape, încât gravitatea stelei va rupe planeta în bucăţi, iar aceasta va dispărea în trei miliarde de ani.

Cele mai citite

Zeljko Kopic, încrezător înaintea barajului cu Csikszereda: „Dinamo este favorită”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că formaţia sa este favorită în barajul cu divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Suntem într-o formă bună, ne-am...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...

VIDEO. Furtuna din Texas a provocat mai mulți morți

Furtunile au omorât mai multe persoane și au lăsat fără curent electric aproape un milion de locuințe și întreprinderi din sud-estul Texasului, scrie BBC. „Avem...
Ultima oră
Pe aceeași temă