12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialViceprimarii Clujului impart locuinte sociale

Viceprimarii Clujului impart locuinte sociale

» 271 de apartamente de una si doua camere vor fi distribuite chiar inainte de campania electorala

Aproape sapte la suta din clujenii care solicita, din diverse motive, locuinte sociale de la administratia locala vor primi, cel mai probabil, in luna octombrie locuinte sociale construite pe fostul amplasament al Oserului, vechea piata de vechituri a orasului. "Cele 25 de blocuri de locuinte, vor avea apartamente de o camera de 38,6 mp si de doua camere de circa 52,9 mp, o gradinita cu program normal, 15 locuri de joaca si 30 de locuri de parcare" a declarat viceprimarul PD-L, Sorin Apostu. Potrivit viceprimarului UDMR, Laszlo Attila, viitorii locatari au fost selectati pe baza unei hotarari de consiliu local, care a stabilit ca 70 de locuinte sa le revina persoanelor ramase fara case, in urma evacuarii din imobile retrocedate, 50 familiilor de tineri sub 35 de ani, iar 151 de apartamente au fost alocate unor familii din lista generala de prioritati, elaborata in baza unui punctaj.

 

"Practic, sunt 90 de familii din categoria celor evacuati din imobile retrocedate, pentru ca, in afara celor 70, au mai fost 20 de cazuri de pe lista generala, care erau tot din aceasta categorie" a explicat Laszlo. El a mai spus ca, in baza de date a Primariei mai exista numai opt familii evacuate a caror situatie locativa trebuie rezolvata de adminstratia locala. Totodata, restul clujenilor ramasi pe lista de prioritati va avea sansa de a primi o locuinta in urmatorii doi ani, cand, urmeaza sa fie predate locuintele sociale din cartierele Tineretului si Lombului. "Ii rugam pe toti tinerii care indeplinesc conditiile pentru o locuinta sociala sa isi depuna dosarele la Primarie pentru a fi in baza noastra de date, pentru a-i putea ajuta atunci cand locuintele vor fi construite" a mai spus Laszlo, care a precizat ca, in acest moment listele de asteptare contin 3900 de cazuri.

PROMISIUNI
Pana in acest moment, au fost construite din fonuri ANL un cartier de locuinte la Cetatea Fetei din Floresti – in zona metropolitana – precum si cateva blocuri in oras. Totodata, exista in proiect locuinte sociale in cartierele Tineretului si Lombului, dar si terenuri pentru tineri si veteranii de razboi. Potrivit viceprimarului Attila Laszlo, cele peste 1400 de cereri pentru alocarea de parcele vor fi slutionate si, apoi, municipalitatea va efectua punerea in posesie pana la finalul anului, dupa finalizarea masuratorilor topometrice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă