17.5 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialVicepreședintele SUA, în vizită la Kiev

Vicepreședintele SUA, în vizită la Kiev

Vicepreşedintele american Joe Biden a sosit luni la Kiev și se va întâlni cu președintele interimar Olexandr Turcinov și cu premierul Arseni Iațeniuk. Biden urmează să aducă autorităţilor de tranziţie prooccidentale, confruntate cu o insurgenţă separatistă în estul ţării, sprijinul Statelor Unite, relatează AFP, preluată de Mediafax.

Vicepreşedintele american a aterizat pe un aeroport din Kiev la ora 12.30 GMT (15.30 ora României). După un salut cu mâna, el a urcat într-o maşină venită să îl ia de la aeroport

Biden, care s-a implicat puternic în criza politică din Ucraina de la izbucnirea ei în noiembrie, se va întâlni marţi cu preşedintele interimar Oleksandr Turcinov şi cu premierul Arseni Iaţeniuk. El este primul oficial american de rang înalt care merge în Ucraina de la vizita secretarului de Stat John Kerry la 4 martie.

Joe Biden aduce sprijinul Washingtonului la doar câteva zile după semnarea, joi, a unui compromis între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană, care a creat speranţa unei calmări a celei mai grave crize de la Războiul Rece dintre Moscova şi Occident.

Documentul prevede în principal dezarmarea grupărilor armate ilegale şi evacuarea clădirilor ocupate în oraşele ucrainene, în capitală şi în est.

Dar tensiunile, departe de a se reduce, s-au intensificat la sfârşitul săptămânii după un schimb de focuri soldat cu morţi la Slaviansk, bastionul separatiştilor, care i-au cerut lui Vladimir Putin să trimită trupe.

Cele mai citite

Construirea unui loc de parcare la Brașov costă 20.000 de euro, anunță primarul

Construirea unui singur loc de parcare etajat, în Brașov, costă 20.000 de euro, a anunțat primarul municipiului, Allen Coliban. Primarul municipiului Brașov s-a referit la...

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...
Ultima oră
Pe aceeași temă