12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVicepremierul turc, despre relaţiile ţării sale cu România: Îi iubim pe Hagi,...

Vicepremierul turc, despre relaţiile ţării sale cu România: Îi iubim pe Hagi, pe Popescu

Vicepremierul turc, Bulent Arinc, şi-a exprimat aprecierea faţă de foştii fotbalişti Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu, el menţionându-i pe cei doi în contextul unei referiri la elementele importante de legătură dintre România şi Turcia, potrivit Mediafax.

Vicepremierul a făcut aceste declaraţii la deschiderea Balkan Media Forum, unde a reprezentat Guvernul de la Ankara în locul ministrului de Externe Ahmet Davutoglu, reţinut în capitala Turciei “de evenimentele recente de pe scena internaţională”.

“Îi iubim şi pe fotbaliştii care au activat în Turcia. În primul rând vreau să-l menţionez pe Hagi… Hagi, Popescu, pe toţi îi iubim”, a spus Bulent Arinc, în contextul unui răspuns mai amplu despre relaţia României cu Turcia.

Vicpremierul turc a ţinut să-l menţioneze şi pe Nicolae Văcăroiu, despre care a spus că i-a fost un bun prieten pe vremea când se afla la conducerea Senatului.

“Între România şi Turcia există relaţii foarte bune atât la nivelul Guvernului, cât şi al Parlamentului. În perioada 2002 – 2007, eu am fost preşedintele Parlamentului din Turcia şi pe perioada acestui mandat al meu am făcut o vizită de patru zile în România. Am avut ocazia atunci să vizitez timp de două zile Bucureştiul şi timp de două zile Dobrogea. Am observat atunci că avem relaţii tradiţionale cu România. Iar fostul preşedinte al Senatului, domnul Văcăroiu, era un bun prieten de-ai mei”, a mai spus Bulent Arinc.

Arinc, care în discursul rostit la deschiderea forumului a menţionat România, alături de Albania, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi alte state din regiune printre ţările cu care Turcia doreşte să-şi îmbunătăţească relaţiile, a spus apoi, într-o scurtă declaraţie pentru jurnaliştii români, că legăturile dintre cele două state sunt “foarte bune la toate nivelurile”.

“Avem o cooperare foarte bună în special în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului, la nivelul forţelor de poliţie şi la nivelul Armatei. Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Turcia este astăzi la nivel de 5 miliarde de dolari. În ultimii ani s-au înregistrat foarte mulţi oameni de afaceri cu investiţii în România. Astăzi, în România, mai mult de 10.000 de firme desfăşoară activităţi comerciale”, a mai spus Bulent Arinc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă