12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVicepremierii inutili

Vicepremierii inutili

Singurul lucru pentru care PNL si PD s-au inteles, pe parcursul unei zile intregi de sedinte peste sedinte de infruntari, a fost faptul ca si liberalul Varujan Vosganian trebuie votat de Parlament. Doua din cele trei portofolii de vicepremier insa nici macar nu se diferentiaza prea mult, lucru admis, de altfel, si de “impricinatul” Vosganian. Toate cele trei posturi de vicepremieri sunt de fapt decorative, create doar pentru a ostoi orgoliile partenerilor de coalitie. Trebuie desfiintate, dar din cauza lui Marko Bela (foto), care sta linistit, nimeni nu se incumeta sa o faca ¥ PNL si PD s-au duelat, la sange, pentru Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii din Industrie (OPSPI), ce are in portofoliu 100 de companii. In cele din urma, premierul Tariceanu si ministrii liberali au dat drumul la o ordonanta prin care respectivele companii trec de la MEC, aflat in parohia PD, la AVAS-ul condus de liberalul Atanasiu. Democratii au parasit imbufnati sedinta de guvern. Aseara, negocierile au continuat ¥ Exista insa un castigator cert – UDMR, care a obtinut sefia Loteriei Nationale si cateva posturi de secretar de stat.

Amanunte la rubrica Politica interna

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă