13.5 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialVânătoarea de la Balc a început

Vânătoarea de la Balc a început

Vânătoarea de la Balc, din județul Bihor, organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac, a început sâmbătă dimineață, evenimentul desfășurându-se pe parcursul a două zile, iar, la final, carnea mistreților care vor fi împușcați va fi donată unor orfelinate şi cămine de bătrâni, scrie Mediafax.

Gonaci din rândul localnicilor şi vânători s-au adunat, sâmbătă dimineață, la intrarea pe fondul de vânătoare, unde li s-a făcut un instructaj. Vânătoarea de mistreți se va desfășura pe parcursul a două goane.

Doi medici de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor se află pe domeniul de vânătoare de la Balc, pentru a face analize mistreţilor care vor fi împuşcaţi.

”Vânătoarea a început. Noi avem acolo o echipă de doi medici care recoltează probe şi le va analiza, împreună cu medicul concesionar din Balc, care are contract cu asociaţia de vânătoare a domnului Ţiriac”, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Remus Moţoc.

Conform tradiţiei, participanţii la vânătoare vor participa, sâmbătă seară, la o petrecere cu mâncare tradiţională românească.

Duminică, în ultima zi a vânătorii, este programată o singură goană, iar după prânz invitații lui Ion Țiriac vor pleca.

Omul de afaceri Ion Ţiriac și invitații acestuia au aterizat, în cursul zilei de vineri, pe Aeroportul Oradea. Inițial, era programat ca aceștia să aterizeze la Debrețin, în Ungaria, însă din cauza condiţiilor meteo s-a ales aeroportul orădean.

Deşi vânătoarea de la Balc a avut loc, în ultimii nouă ani, în luna ianuarie, acum Ion Țiriac a devansat data organizării evenimentului, o explicaţie putând fi aceea că în 2015 expiră contracul de concesiune pe care omul de afaceri îl are pentru domeniul cinegetic. Domeniul de la Balc se întinde pe 150 de hectare, fiind concesionat de Ion Ţiriac în anul 2002.

În ianuarie 2014, la vânătoare au participat prinţul Dimitrie Sturdza, Wolfgang Porsche – proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux cu acelaşi nume, Frantz Rauch – producător de sucuri naturale din Europa, Klaus Mangold – fostul preşedinte al grupului Daimler-Chrysler, Siegfried Wolf – cel care a revigorat industria auto din Rusia, lucrând împreună cu Vladimir Putin.

Prima vânătoare de la Balc a avut loc în 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă