Valeria Seciu, aceasta mare actrita a scenei romanesti, poate fi vazuta destul de rar si e pacat, pentru ca stilul sau ramane inconfundabil. La inceputul anilor '90, cu Teatrul Levant, Valeria Seciu a adus pe scena cateva spectacole importante, dar felul sau de a fi, nu prea potrivit cu epoca zgomotului si a furiei, o va fi facut sa nu mai poata continua. Am mai vazut-o pe scena de la Mic, in rolul din spectacolul „Spirit”, iar mai de curand, intr-un spectacol oarecare, insa cu mari actori, lansat cu tam-tam, intr-o mansarda, „Top Dogs” parca se numea.
Sambata trecuta, pe scena Teatrului Mic, Valeria Seciu a revenit intr-un rol complex, sinuos, pe care l-a dus, timp de trei ore, la perfectiune. Am putut vedea, de data aceasta, o Valeria Seciu sarcastica, superioara, in lupta cu noile prejudecati ale noilor-veniti in lume, cu televiziunea lor si cu filmul lor care inghit teatrul sau orice forma de spectacol intim, considerat elitist, adica, ce mai, „cah”.
Spectacolul se intituleaza „Cum gandeste Amy” si este regizat de Catalina Buzoianu, care i-a oferit si altadata mari roluri Valeriei Seciu. Autorul piesei, englezul David Hare, este unul dintre marii dramaturgi din Marea Britanie, un scenarist de filme celebre, cum ar fi, de exemplu, „Damage”.
Intr-o scenografie exceptionala, semnata Dragos Buhagiar, Catalina Buzoianu a pus in miscare un mecanism delicat al relatiilor intre mama, actrita celebra, dar la apusul carierei, si fiica dinamica, adaptata la lumea in care traieste, dar si intre acestea, fiecare, si celelalte ipostaze ale omului nou britanic. Deoarece exista si asa ceva, cel putin asa reiese din ceea ce vedem pe scena. Felul in care este uitat pictorul Bernard Thomas, personaj mut interpretat de Papil Panduru, sau chiar Esme Allen, celebra actrita, spune totul despre mentalitatea unei lumi grabite si avide de dolari (vezi „Avida Dollars” al lui Salvador Dal’), dar si de clipa, de prezent. Marea actrita se salveaza in cele din urma cu un rol de clovn intr-un teatru mic, alaturi de un debutant care o admira, dar si de datoriile contractate in urma unui plasament total gresit al banilor sai, prin deus ex machina care este fostul sau ginere, omul prezentului, marca acestuia. S-ar zice ca e un fel de lume cehoviana, mutata in Marea Britanie, langa si in Londra, o suta de ani mai tarziu. In jurul Valeriei Seciu, Simona Popescu (Amy), Tatiana Iekel (Evelyn Thomas, bunica fetei), Mihai Dinvale (Frank Oddie), Rolando Matsangos (Dominic Tyghe) fac figura onorabila si deseori sunt demni de admiratia spectatorului. O surpriza placuta este, pentru subsemnatul cel putin, Alin Mihalache, deosebit de proaspat si mobil, in rolul ultimului partener al personajului Esme. Pana la urma, dupa moartea naprasnica a lui Amy, mama ei, Esme Allen (Valeria Seciu), ajunge sa faca ceea ce i-a spus fiica sa, sa-si ia adica soarta, din mainile prietenului ei, Frank Oddie, care o adusese in sapa de lemn, in propriile maini. Un fel de ironie a sortii face ca, totusi, sa nu se poata salva fara omul viitorului, Dominic Tyghe, fostul sau ginere. Finalmente, generatia veche trebuie deci sa cedeze si sa urmeze catehismul celei noi, daca vrea sa mai supravietuiasca un timp. Dar spectacolul nu se reduce la atat, el trimite sugestii mai profunde. Replicile sarcastice ale personajului Valeriei Seciu ii prilejuiesc acesteia un rol memorabil, in care sensibilitatea sa joaca pe mai multe trepte si game. A nu se uita muzica lui Tom Brandus si miscarea scenica a lui Florin Fieroiu. Pe scurt, un spectacol foarte bun la Teatrul Mic.
