22.9 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăPoliticăNicușor Dan a promulgat legea „Lift pentru viață”, program pentru accesibilizarea blocurilor...

Nicușor Dan a promulgat legea „Lift pentru viață”, program pentru accesibilizarea blocurilor fără lift

Președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, Legea privind reglementarea Programului Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, act normativ care stabilește cadrul pentru finanțarea și realizarea de lifturi și alte soluții de accesibilizare în condominiile cu trei sau mai multe niveluri supraterane care nu au fost prevăzute cu astfel de instalații din proiectul inițial.

Potrivit legii, autoritățile administrației publice locale pot finanța din bugetele locale, în limita fondurilor aprobate anual și prin programe multianuale proprii, proiectarea, construirea și instalarea de lifturi sau a unor soluții alternative ori complementare, precum scări mecanizate, platforme elevatoare sau rampe.

Programul național va fi implementat de unitățile și subdiviziunile administrativ-teritoriale, prin autoritățile administrației publice locale, care au calitatea de beneficiari ai programului. Investițiile sunt destinate asociațiilor de proprietari din condominiile eligibile, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, transferuri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, bugete locale, precum și din donații, sponsorizări sau alte surse legal constituite.

„În primele 18 luni de implementare, finanțarea programului național se realizează cu prioritate din fonduri europene”, prevede legea. Sumele provenite din fonduri europene vor fi transferate beneficiarilor pentru decontarea lucrărilor de proiectare, construire și instalare a lifturilor ori a soluțiilor alternative de accesibilizare, iar fondurile alocate de la bugetul de stat reprezintă surse complementare pentru bugetele locale.

Legea stabilește că beneficiarii pot acoperi din bugetele proprii cheltuielile care nu sunt eligibile pentru finanțare de la bugetul de stat, precum și alte costuri prevăzute în devizul general necesare realizării investițiilor. Totodată, actul normativ precizează că finanțarea acordată de la bugetul de stat prin Programul Național „Lift pentru viață” este nerambursabilă.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă