Nicole Vaidisova, care s-a retras din tenis în 2010, la 20 de ani, a revenit în forţă la prima mare iubire. Vaidisova a învins-o, azi, pe Sesil Karatanceva din Kazahstan, locul 191 WTA, cu 6-3, 6-4, în primul tur al unei competiţii ITF din SUA.
Vaidisova a fost între 2004 şi 2009 unul dintre cele mai promiţătoare tinere talente din circuit. Semifinalistă la Australian Open (2007) şi la Roland Garros (2006) şi câştigătoare a şase turnee WTA, dintre care trei în trei săptămâni, şi a unor premii în valoare totală de 2,74 de milioane de dolari, Vaidisova a decis în martie 2010 să se retragă, invocând lipsa motivaţiei.
Ea a ocupat cea mai înaltă poziţie în ierarhia jucătoarelor profesioniste – locul 7, la 14 mai 2007, când avea 18 ani, după ce pătrunsese în Top 10 WTA cu un an înainte.
Nicole Vaidisova a câştigat primul său titlu WTA în 2004, la Vancouver, la 15 ani şi trei luni, potrivit Mediafax.
Căsătorită cu Radek Stepanek în iulie 2010, cei doi au divorţat în iunie 2013.