Straşnică horă se încinge în jurul grupării lui Crin Antonescu. În partid, inamicii care vor să-l vadă scos cu totul din biroul de preşedinte PNL i-au întins o capcană greu de ocolit.
Întâi, ce poate fi considerat mai liberal decât o competiţie internă pentru stabilirea candidatului la prezidenţialele din 2014, aşa cum a propus Călin Popescu-Tăriceanu? Apoi, ce probă de turnesol s-ar fi dovedit mai potrivită pentru a măsura, în piaţa publică, ambiţiile iraţionale ale actualului şef al PNL, când în discuţie este fotoliul de la Cotroceni?
Atunci când le-a propus colegilor ca pentru cursa electorală privind funcţia supremă în stat partidul să deschidă uşa nu numai pentru Crin Antonescu, ci şi pentru alţi liberali, Călin Popescu-Tăriceanu nu s-a gândit neapărat la perspectiva în care el însuşi i-ar succeda preşedintelui Traian Băsescu după 2014.
Fostul premier este conştient că, deşi nu ar avea şanse chiar zero, PSD va plasa la prezidenţialele de anul viitor un candidat cu priză mai mare la public, iar de pe zona de dreapta pot răsări oricând nume de calibru cel puţin similar care, astfel, să complice suplimentar ecuaţia.
Tăriceanu a fost, însă, pragmatic. Momentul în care ne găsim este perfect pentru a emite pretenţii la preluarea şefiei partidului şi, eventual, pentru a lansa un apel intern la resetarea relaţiilor cu socialiştii şi cu Dan Voiculescu.
Argumentele nu i-ar lipsi pe niciunul dintre paliere, dacă se are în vedere cloaca în care s-a transformat PNL în epoca Antonescu (vezi becalizarea şi ocrotirea turnătorilor la Securitate), respectiv măsura modestă în care liberalii au reuşit să se impună în construcţia bugetului pe 2013, amănunt care indică raportul tot mai disproporţionat de forţe în interiorul USL.
La asta se adaugă atitudinea constant sfidătoare a premierului faţă de liberalii din Guvern, dar şi frustrări esenţiale care se vor acumula printre parlamentarii PNL.
Pentru că nu sunt tocmai copii, aceştia din urmă înţeleg de pe acum că le va fi greu, spre imposibil, să le explice alegătorilor din colegiu de ce nu şi-au impus, de exemplu, amendamentele la bugetul de stat; se află, totuşi, la guvernare, iar preşedintele lor dă asigurări pe Antena 3 că totul merge strună în interiorul USL şi în relaţia cu Victor Ponta.
De remarcat că, până acum cel puţin, nici una dintre ieşirile acide ale lui Ponta vizavi de grei ca Vosganian sau Fenechiu, de pildă, nu a fost „răsplătită” de Antonescu cu o replică pe măsură. Şi nu pentru că şeful PNL nu ar fi fost tentat să facă asta, ci pentru că îi este deja imposibil.
Pe zi ce trece, distanţa dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu creşte, în beneficiul celui dintâi. Şi nu doar ca imagine publică, ci şi prin prisma pârghiilor tot mai numeroase şi eficiente, la Ponta, şi tot mai puţine şi lipsite de vlagă, în cazul Antonescu.
Diferenţa de calibru e clară ca lumina zilei. În timp ce Victor Ponta este premier şi şef de partid, Crin Antonescu este doar şef de partid, iar prestaţia deplorabilă din timpul mandatului de preşedinte al României l-a făcut de atunci şi mai vulnerabil.
Apoi, Victor Ponta conduce un partid mare, pe care cel puţin dă impresia că-l poate ţine sub control. Nu este cazul lui Crin Antonescu, a cărui formaţiune e, deopotrivă, mai mică şi mai agitată. În plus, imaginea lui e una alterată din orice unghi s-ar lăsa privită.
Văzut dinspre PSD, Antonescu este acel personaj care stăpâneşte tot mai greu moşia pe care până acum tăia şi spânzura între două somnuri de frumuseţe. Privit dinspre PNL, acelaşi Antonescu pare că îşi găseşte tot mai greu cuvintele în relaţia cu Victor Ponta şi baronii PSD.
Totdată, în timp ce premierul s-a repliat, de dragul oportunismului, construindu-şi o relaţie specială cu doi actori care-i pot influenţa în bine sau în rău activitatea de prim-ministru (Traian Băsescu şi partenerii strategici ai României), Antonescu nu a evoluat nici un milimetru.
Nu în ultimul rând, în timp ce PSD ar putea oricând guverna fără PNL, invers ar fi cu totul imposibil. Iar la acest capitol, Victor Ponta nu doar că stăpâneşte teoria, dar şi-a făcut temele şi ar putea trece oricând la practică.
Crin Antonescu chiar nu are ce face. Din contră, capcana întinsă lui de Tăriceanu – organizarea de alegeri interne pentru desemnarea candidatului PNL la prezidenţiale – va otrăvi şi mai mult fântâna din care se adapă Antonescu în USL.
De ce? Pentru că nu este exclus ca, în goana lor după acapararea unei puteri tot mai mari şi în Guvern, şi în USL, PSD şi Victor Ponta să profite de moment pentru a-l scutura şi mai tare pe Crin Antonescu.
Cum? Ei bine, simplu: întrebându-l dacă mai este sau nu în stare să ţină partidul sub control şi, mai ales, dacă el, în calitate de preşedinte al PNL, mai e în stare să garanteze respectarea protocolului cu USL.
Să fie clar: alegerile interne pe care le are în vedere Tăriceanu înseamnă tocmai ignorarea unui punct important din înţelegerea Ponta-Antonescu-Voiculescu, cel privind prezidenţiabilul USL pentru 2014.
Problema este groasă pentru Antonescu şi echipa sa.
Dacă ar ceda provocării lui Călin Popescu-Tăriceanu, va spune adio unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, căci e greu de crezut că ar câştiga cursa internă pentru a intra în marea finală.
În al doilea rând, va fi considerată o înfrângere usturătoare în faţa aripii „moi” a PNL, fapt care i-ar demotiva pe apropiaţii săi de acum.
Oportunişti cum sunt, cei din urmă nu vor ezita să-l părăsească pe liderul PNL pentru a-şi păzi spatele. În al treilea rând, va pune în primejdie ţesătura USL, dând satisfacţie unui PSD care aveau oricum pe agendă ca destrămarea Uniunii, atunci când se va produce, să poată fi pusă în cârca liberalilor.
Din acest punct de vedere, Victor Ponta a avut recent o replică prin care a creionat perspectivele şi a dovedit maximă insensibilitate faţă de strânsoarea de menghină în care e prins colegul său de alianţă, Crin Antonescu. Invitat la B1, a spus că, în acord cu protocolul USL, nu susţine pentru alegerile prezidenţiale un penelist, ci pe Crin Antonescu.
Cu alte cuvinte, un deranj în interiorul PNL poate duce oricând la reevaluarea de către PSD a înţelegerilor anterioare, responsabilitatea petru situaţia creată urmând, bineînţeles, să revină în totalitate liberalilor.
Situaţia creată recent de Călin Popescu-Tăriceanu împinge lucrurile tocmai în această direcţie şi este de notat apetitul cu care televiziunea de casă a lui Victor Ponta, RTV, a ţinut cap de afiş provocarea lansată lui Crin Antonescu, deşi prelungirea dezbaterilor pe această temă îi dăunează clar şefului PNL.
Dar să fi intrat acesta din urmă în panică? Mai ales că apelurile ţuţerilor de care se înconjoară – gen Gigi Becali şi Dan Radu Ruşanu – la excluderea „reacţionarului” Tăriceanu au fost retezate scurt de garda seniorilor din PNL.
Şi mai ales că Dan Voiculescu, cu care Antonescu are mai multe în comun decât cu liberalismul, a simţit din nou nevoia de a-şi face cunoscute temerile şi preocuparea care-i mănâncă partea cea mai însemnată a cotidianului: „Eu sunt atent ca această coabitare (Băsescu-Ponta – n.r.) să nu se transforme în fraternitate”.
Pe final, remarc doar atât: o mână de lideri liberali din teritoriu, mai precis şefi de Consilii Judeţene, au lansat o scrisoare comună în care îşi declară vie adeziunea faţă de preşedintele partidului şi înfierează proletar ideea liberală a fostului premier Tăriceanu, de a organiza alegeri interne pentru desemnarea candidatului pentru Cotroceni.
Nu e clar dacă Antonescu a solicitat exprimarea publică a acestei susţineri sau dacă ea a venit din iniţiativa proprie şi personală a respectivilor.
Însă un lucru sare rapid în ochi: singurii prieteni din aceste zile ai lui Crin Antonescu sunt câţiva baroneţi care îi asociază numele cu sumele.
Pentru că, semnatarii cu pricina sunt cei mai câştigaţi liberali din intrarea PNL la guvernare şi cei mai interesaţi ca partidul să rămână în continuare la butoane, oricât de umiliţi s-ar simţi miniştri săi şi oricâte concesii strategice va trebui să facă pe viitor formaţiunea în faţa PSD.
Trăim în România şi ştim foarte bine cum sunt alocaţi banii în teritoriu, aşa că, pentru un şef de Consiliu Judeţean şi pentru clientela sa este important ca partidul să fie la putere, nu în opoziţie.
