12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialUrmările unei evaziuni de 20 de milioane de euro

Urmările unei evaziuni de 20 de milioane de euro

Prefectura Galaţi a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, cerând anchetarea Cazului „Mobimod”, prezentat de „România liberă” la începutul lunii ianuarie şi în care statul a fost păgubit cu 20 milioane euro prin returnările de TVA aferente unor tranzacţii fictive cu mobilă care nu fusese fabricată, materii prime şi utilaje second-hand pentru industria mobilei. Prefectul Paul Florea a declarat că a luat decizia de a se adresa Parchetului după ce cazul i-a fost semnalat în cadrul Comisiei de Dialog Social de preşedintele filialei locale a Patronatului IMM, Marian Filimon, iar un raport al DGFP Galaţi i-a confirmat amploarea cazului de evaziune fiscală.

„Am cerut informaţii la Finanţe şi am primit un raport. Cei de la Finanţe au apreciat că a fost returnare ilegală de TVA, motiv pentru care am sesizat organele de urmărire penală ca să efectueze cercetări”, ne-a declarat Paul Florea. Prefectul Galaţiului a adăugat că va acorda o mai mare atenţie combaterii evaziunii fiscale, care e una din priorităţile activităţii instituţiei pe care o conduce: „La întâlnirea de la Odorheiu Secuiesc, primul ministru Răzvan Ungureanu a vorbit despre necesitatea implicării prefecţilor în combaterea muncii la negru şi a evaziunii fiscale, inclusiv prin returnare ilegală de TVA”.

Procentual, 50% din evaziunea fiscală e produsă prin munca la negru, restul de 50% fiind constituit din alte trei categorii de evaziune, contrabanda cu ţigări, alcool şi carburanţi, returnările de TVA şi neplata impozitelor. Prefectul a cerut DGFP să îi prezinte o situaţie a tuturor firmelor gălăţene care beneficiază de returnări de TVA. „Am cerut Finanţelor Publice să ne dea lista tuturor returnărilor de TVA, pentru a vedea dacă este o repetabilitate acolo, pentru că că cei care practică astfel de ilegalităţi sunt un cerc restrâns”, a mai precizat prefectul Florea.

Protagonistul evaziunii, protejat de liderii USL

Unul dintre principalii protagonişti ai cazului de evaziune de 20 milioane euro, administratorul fabricii de mobilă Mobimod SA Tecuci, Luciano Tudor, este vicepreşedinte al PSD Galaţi şi este protejatul senatorului PSD Gheorghe Saghian şi a preşedintelui PSD Galaţi, Dan Nica. Graţie acestei protecţii el este în prezent director al societăţii Drumuri şi Poduri SA, regie a Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi. Prefectura nu poate cere demiterea sa, pentru că Luciano Tudor nu este funcţionar public, ci doar director al unei societăţi comerciale. Demiterea sa ar mai putea fi efectuată de către plenul CJ, dar majoritatea PSD, PNL şi PC nu vota o astfel de măsură. Aşa că în pofida implicării sale într-un caz de evaziune fiscală de 20 de milioane de euro, Luciano Tudor rămâne în continuare pe funcţia sa de execuţie bugetară.  

Cele mai citite

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă