11.1 C
București
luni, 19 mai 2025
AcasăSpecialUPDATE: Prinţul Philip al Marii Britanii, internat de urgenţă în spital

UPDATE: Prinţul Philip al Marii Britanii, internat de urgenţă în spital

UPDATE: Ducele de Edinburgh, care va împlini duminica viitoare 91 de ani, a fost spitalizat „ca măsură de precauţie, după ce a dezvoltat o infecţie la vezica urinară, care este în curs de tratare”, a precizat Palatul într-un comunicat, relatează Mediafax.

El va „rămâne sub observaţie câteva zile” şi este „foarte dezamăgit că ratează concertul organizat în cursul serii pentru jubileu şi ceremoniile prevăzute pentru mâine” (marţi), a adăugat Palatul Buckingham.

Un purtător de cuvânt al Palatului a precizat că regina va asista aşa cum era prevăzut la concert.
Cunoscut pentru energia sa, ducele de Edinburgh a mai fost spitalizat de urgenţă în decembrie, pentru o arteră coronariană obstrucţionată, o intervenţie care l-a împiedicat să participe la sărbătorile tradiţionale de Crăciun cu familia regală.

Duminică, el a petrecut mai multe ore în picioare, alături de regină, în frig şi ploaie, pentru a asista la marea paradă nautică de pe Tamisa, organizată pentru a sărbători împlinirea a 60 de ani de domnie a reginei.

Aflat la conducerea a 800 de asociaţii, a tuturor călătoriilor oficiale, ducele a decis vara trecută să reducă puţin din obligaţiile sale.

El a însoţit-o totuşi pe regină în numeroase vizite pe care le-a efectuat în Marea Britanie pentru jubileul său.

 

Prinţul Philip al Marii Britanii, soţul Reginei Elisabeta II-a, a fost spitalizat, luni, de urgenţă, relatează rtv.net.

În timp ce Regina Elisabeta a II-a îşi sărbătoreşte Jubileul de Diamant, prinţul consort Philip a ajuns la spital.

Palatul Buckingham a anunţat că prinţul a suferit o infecţie la vezica urinară. Boala a fost declanşată, foarte probabil, după ce, duminică, prinţul a fost alături de regină la o paradă navală organizată pe Tamisa, în ciuda vremii reci.

Cele mai citite

De la proteste la Cotroceni la traiectoria imprevizibilă a lui Nicușor Dan, outsiderul devenit favorit

În anii ’90, tânărul matematician, Nicușor Dan, a refuzat să intre în politică, chiar dacă președintele de atunci, Emil Constantinescu, îi oferise un post...

Alegerile s-au încheiat: Nicușor Dan, noul președinte al României cu peste 53% din voturi. Simion câștigă diaspora

Rezultatele finale vor fi comunicate de Biroul Electoral Central și validate de Curtea Constituțională a României Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a finalizat centralizarea tuturor proceselor...
Ultima oră
Pe aceeași temă