15.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Ploieşti: Un muncitor a fost prins sub un mal de pământ...

UPDATE. Ploieşti: Un muncitor a fost prins sub un mal de pământ pe şantierul unui supermarket. Bărbatul a murit

UPDATE 10.25. Muncitorul care a fost prins, marţi dimineaţă, sub un mal de pământ după ce un şanţ s-a surpat peste el în incinta şantierului unui supermarket din Ploieşti a murit, transmite  Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova (ISU) Prahova, Marina Dinu, lucrătorii instituţiei au reuşit să-l scoată de sub pământ pe muncitor, însă ulterior bărbatul în vârstă de 44 de ani a murit.

Ea a precizat că în momentul în care a fost acoperit de pământ bărbatul lucra într-un şanţ adânc de doi metri şi jumătate.

Potrivit lui Darius Muşat inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, ITM a deschis o anchetă în acest caz.

Darius Muşat a precizat că muncitorul era angajat la o firmă care efectuează, ca subantreprenor, lucrările de canalizare la supermarket.

 

Un muncitor care lucra pe şantierul unui supermarket din Ploieşti a fost prins sub un mal de pământ, marţi dimineaţă, după ce un şanţ s-a surpat peste el, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervenind pentru salvarea bărbatului.

Grupul german Kaufland a demarat lucrările de construcţie la cel de-al doilea centru comercial din Ploieşti în urmă cu două luni.

Suprafaţa totală a noului centru comercial va fi de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, din această suprafaţă magazinul Kaufland urmând să ocupe peste 7.000 de metri pătraţi, investiţia totală fiind de aproximativ opt milioane de euro. Potrivit planurilor, construcţia va fi gata până în luna octombrie a acestui an.

Un muncitor care lucra pe şantierul unui supermarket din Ploieşti a fost prins sub un mal de pământ, marţi dimineaţă, după ce un şanţ s-a surpat peste el, la ora transmiterii acestei ştiri echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervenind pentru salvarea bărbatului.

Un bărbat care lucra pe şantierul supermarketului Kaufland din Ploieşti a fost acoperit în totalitate de pământ după ce un şanţ s-a surpat în zona în care bărbatul se afla, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, trei echipaje din cadrul ISU intervin pentru scoaterea bărbatului de sub pământ.

Conform sursei citate, până la ora transmiterii acestei ştiri pompierii reuşiseră să-l scoată pe bărbat de sub pământ pe jumătate. Acesta este inconştient, iar salvatorii nu pot comunica cu el.

Reprezentantul ISU Prahova a precizat că este vorba despre un bărbat cu vârsta de aproximativ 40 – 45 de ani.

Cele mai citite

Lookman Ademola(t) recordul lui Leverkusen. Trofeul Europa League merge la Bergamo

Formația italiană Atalanta Bergamo s-a impus cu scorul de 3-0 în fața nemților de la Bayer Leverkusen și a cucerit în premieră trofeul Europa...

Mihai Enache îl întreabă pe Nicușor Dan de unde îi vin banii pentru campania electorală. Ambii sunt candidați la Primăria Capitalei

Mihai Enache, președintele filialei AUR București și candidat la funcția de primar general, l-a întrebat insistent pe Nicușor Dan de unde îi vin banii...

Poeta Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024

Poeta Ana Blandiana a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE, potrivit agerpres.ro. Juriul subliniază că, "prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă