16.3 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialUnii socialişti francezi critică declaraţiile lui Valls privind problema romilor

Unii socialişti francezi critică declaraţiile lui Valls privind problema romilor

Membri ai Partidului Socialist francez au criticat declaraţiile ministrului de Interne, Manuel Valls, privind problema romilor, considerându-le drept “obositoare”, relatează Mediafax.

Sandrine Mazetier, însărcinată de Partidul Socialist (PS) cu problemele imigrării şi vicepreşedintă a Adunării Naţionale franceze, s-a declarat “surprinsă de afirmaţiile lui Manuel Valls”, ironizând că ministrul de Interne “are integrat în creierul său un institut de sondaje”, scrie săptămânalul francez Le Journal du Dimanche, în pagina sa electronică.

“El (Valls) afirmă că numai minoritatea romilor vrea să se integreze. Cine îi permite să spună asta?”, se indignează Mazetier.

Valls “mă oboseşte”, spune deputatul aripii stângi a PS Pouria Amirshahi. “Afirmaţiile (lui Valls) sunt jalnice, triste şi periculoase”, susţine acest deputat. El avertizează că această “obsesie” faţă de persoanele străine, “care nu pot fi integrate, ar putea deveni o problemă”.

Luc Carvounas, susţinător al lui Valls, apără punctul de vedere al acestuia. În opinia sa, ministrul francez de Interne are o atitudine foarte serioasă faţă de problema romilor.

De asemenea, preşedintele Adunării Naţionale franceze, Claude Bartolone, asigură că “Valls îşi îndeplineşte funcţia de ministru de Externe. El nu este obligat să se împartă cu vorbele, virgulele şi punctele sale”.

Ministrul delegat al Consumului, Benoit Hamon, a afirmat că el nu comentează declaraţiile lui Valls, din solidaritate guvernamentală.

La reuniunile lor, socialiştii francezi discută întotdeauna despre Valls, scrie Le Journal du Dimanche.

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat marţi pentru postul de radio France Inter că problema romilor nu poate fi rezolvată prin inserţie socială, deoarece numărul celor care vor să se integreze în Franţa este mic.

“Este iluzoriu să gândim că vom soluţiona problema populaţiei rome prin inserţie” socială, a declarat Valls, adăugând că nu există “altă soluţie decât destructurarea acestor tabere progresiv şi conducerea (locuitorilor lor) la frontieră”.

În opinia sa, “este indicat ca romii să se întoarcă în România sau Bulgaria şi pentru aceasta, Uniunea Europeană, împreună cu autorităţile bulgare şi române, pot face în aşa fel încât aceste populaţii să fie mai întâi integrate în ţara lor”.

Cele mai citite

Primar din Buzău și mai mulți funcționari, cercetați penal pentru fals în înscrisuri oficiale

Vasile Săcuiu, primarul PSD al comunei Scorțoasa din județul Buzău, este în centrul unei anchete penale alături de mai multe persoane din cadrul...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...

Trei scenarii pentru Europa

Alegerile europarlamentare din iunie 2024 sunt cruciale pentru viitorul Europei. Există cel puțin trei blocuri de partide care se bat pentru câștigarea puterii în...
Ultima oră
Pe aceeași temă