14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialUn spot publicitar turcesc cu Hitler suscită indignare

Un spot publicitar turcesc cu Hitler suscită indignare

Un spot publicitar pentru un şampon, în care apare Adolf Hitler, a suscitat furia comunităţilor evreieşti din Turcia şi din străinătate, provocând reacţii acerbe împotriva creatorului acestuia, relatează Mediafax.

“Este total inacceptabil ca Hitler, exemplul cel mai izbitor de cruzime şi sălbăticie (…), să fie utilizat într-o reclamă, cu scopul de a ieşi în evidenţă sau de a suscita interesul”, a declarat sâmbătă comunitatea evreiască din Turcia, criticând sever acest spot difuzat începând de săptămâna trecută.

Clipul de 12 secunde, dublat în turcă şi cu subtitrare în germană, îl înfăţişează pe Hitler susţinând un discurs entuziast şi îndemnând clienţii bărbaţi să cumpere un produs care este “un şampon 100% masculin”.

“Dacă nu purtaţi rochia unei femei, nu ar trebui să îi utilizaţi nici şamponul”, spune un Hitler dublat în turcă, buzele din imagine fiind aproape sincronizate cu vocea care îl dublează.

Evreii din Turcia au anunţat că au contactat agenţia de publicitate cerându-i să retragă spotul, lucru pe care, potrivit acestora, încă nu l-a făcut, şi că aşteaptă să fie prezentate scuze în mod public.

În afara Turciei, Liga împotriva defăimării (ADL) cu sediul în Statele Unite a declarat că este “revoltată” de utilizarea lui Hitler într-un spot publicitar.

Utilizarea imaginii lui Hitler, “care este responsabil de masacrarea în masă a şase milioane de evrei şi a milioane alte (persoane) în cursul Holocaustului, cu scopul de a vinde şampon este o strategie de marketing dezgustătoare şi deplorabilă”, a declarat vineri Abraham H. Foxman, directorul la nivel naţional al ADL şi un supravieţuitor al Holocaustului.

Foxman a adăugat că este deosebit de tulburător faptul că această reclamă a fost creată în Turcia, o ţară “atât de mândră, pe drept cuvânt, de trecutul său, (când a servit) de refugiu pentru evrei”.

Creatorul spotului controversat, Hulusi Derici, şi-a apărat clipul într-un interviu pentru revista Marketing Turkiye. “Dacă oamenii vorbesc despre publicitatea unui produs, acest lucru face produsul să existe”, a declarat el. “Dacă nu înţeleg gluma, este problema lor”, a adăugat Hulusi Derici.

Spotul a suscitat, de asemenea, furia utilizatorilor de reţele sociale, majoritatea denunţându-l pe Twitter din cauza unui limbaj “nepotrivit la foarte numeroase niveluri”.

Cele mai citite

Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic

Medicul Adrian Marinescu, director medical la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, a precizat că starea de sănătate a actorului Florin...

Prețul la detergenți a crescut cu 25%. Ciolacu: ,,Urmează o anchetă de la Consiliul Concurenței”

Deși rata inflației a scăzut în luna aprilie sub 6%, suntem în continuare în topul țărilor Uniunii Europene cu cele mai mari scumpiri. Anumite...

Ședința de guvern se ține la Brașov

Ședința de guvern programată în ziua de 14 mai 2024 se va desfășura în municipiul Brașov, anunță un comunicat transmis de la Palatul Victoria. Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă