25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăCulturăComisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor susține protestul „Noapte în muzeele din...

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor susține protestul „Noapte în muzeele din România”

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor se declară solidară cu revendicările sindicatelor din cultură şi îşi exprimă speranţa în adoptarea rapidă de către „factorii implicaţi” a unor „măsuri de corecţie juste şi necesare”, potrivit agerpres.ro.

„Luând act de disproporţiile salariale majore, incorecte, nejustificate, apărute între muzeografi, cercetători, conservatori, restauratori şi celelalte posturi de profil din reţeaua Ministerului Educaţiei, cu peste 20-30% mai mari decât ale celor cu responsabilităţi mult mai mari, patrimoniu cultural mobil administrat infinit superior şi complexitate a muncii net superioare din instituţiile muzeale aflate în reţeaua Ministerului Culturii sau a autorităţilor locale, generate de aplicarea globală şi necorelată sistemic a reglementărilor de salarizare din învăţământ, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, organismul ştiinţific de specialitate cu rol consultativ în domeniul patrimoniului cultural mobil al Ministerului Culturii, îşi exprimă respectul faţă de decizia unei mari şi reprezentative părţi a muzeelor din România de a nu participa în acest an, urmare a acestei situaţii nefireşti, la ediţia jubiliară a Nopţii Muzeelor, sub deviza „Noapte în muzeele din România”, a transmis marţi Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.

Potrivit sursei citate, „desconsiderarea pregătirii complexe a specialiştilor din muzee, tratamentul discriminatoriu între diferitele tipuri de instituţii culturale, subfinanţarea cronică a muzeelor nu creează condiţiile necesare pentru ca sectorul muzeal să îşi recapete demnitatea pe măsura valorii sale, a complexităţii activităţii şi a răspunderii, după cum nu creează condiţiile pentru sporirea patrimoniului cultural muzeal prin participarea sistematică la achiziţiile de pe piaţa de profil naţională şi internaţională”.

Comisia constată că o decizie în această privinţă este amânată.

„Cum organizarea evenimentului Noaptea Muzeelor se derulează în afara orelor de program şi se bazează pe participarea voluntară a personalului din instituţiile muzeale, demersul colegilor din domeniu este cu atât mai legitim. Ştim că în acest moment se fac eforturi mari pentru rezolvarea acestor situaţii din partea tuturor factorilor implicaţi şi sperăm cu toţii în adoptarea rapidă a unor măsuri de corecţie juste şi necesare”, mai transmite Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.

Comunicatul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor este semnat de dr. Emanuel-Viorel Petac, dr. Gabriel Chiţulescu, dr. Carmen Tănăsoiu, dr. Ligia Fulga, dr. Melanya Stan, Ioan Găucan, dr. Lucian Munteanu, dr. Corina-Florica Toma, dr. Monica-Sanda Dejan, dr. Dan Pîrvulescu, dr. Dragoş-Alexandru Măndescu, dr. Irina Nemeti, dr. Florinel Şerbănescu, dr. Oana Ilie, dr. Narcis-Dorin Ion, dr. Mircea-Alexandru Hortopan, dr. Mădălina Mirea, dr. Mirela Creţu, dr. Georgiana Onoiu, conf. univ. dr. Gheorghe Niculescu, lect. univ. dr. Cristina Serendan.

Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Naţional de Artă al României au anunţat că nu vor organiza în acest an Noaptea Muzeelor.

Luni, Dragoş Neamu, coordonator Relaţii internaţionale şi proiecte culturale – RNMR, afirma că ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor va fi una aparte şi aceasta nu pentru că se marchează 20 de ani de existenţă, motiv de sărbătoare în condiţii normale, ci pentru că va aduce cu sine probabil cel mai mare protest al muzeelor din ’89 încoace.

Sindicatele din domeniul protecţiei patrimoniului cultural asociate în cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa au anunţat că vor protesta pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, în faţa Guvernului, acuzând subfinanţarea în domeniu. Acestea acuză „degradarea continuă a mediului de muncă” în instituţiile cu rol în gestionarea patrimoniului cultural naţional, „tratament discriminatoriu” între instituţiile de spectacol şi muzee şi biblioteci, „umilinţe şi ignorare” a profesiilor legate de protejarea patrimoniului cultural naţional, „politici culturale şi salariale inadecvate”, „mizerie la care sunt condamnaţi” lucrătorii din domeniu, în ciuda complexităţii pregătirii profesionale şi a dificultăţii profesiilor specifice domeniului, „condamnarea la extincţie prematură” a specialiştilor din domeniu, ce ies din sistem cu „pensii de mizerie”, „depopularea şi deprofesionalizarea dramatică” a domeniului.

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa, declară pe 18 Mai –NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

Pe 18 MAI se sărbătorește ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR. În jurul acestei date, publicul din Europa este invitat la NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR ce se desfășoară, la nivel internațional, în 2024, sub deviza „Muzeele, Sustenabilitatea și Starea de bine”.

Ar fi trebuit să fie un eveniment generos, organizat la nivel național, o sărbătoare a muzeelor și a oamenilor ce slujesc acest domeniu și un moment aniversar de referință – 20 de ani de Noaptea Muzeelor în România!

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă