11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialUn român a doborât recordul european la paraşutism. A sărit de la...

Un român a doborât recordul european la paraşutism. A sărit de la 10 500 de metri

Un sportiv român, Gabriel Dan Chiriac, a doborât recordul european de lansare cu paraşuta, executând un salt de la 10 500 de metri, informează TVR.

Gabriel Dan Chiriac a făcut un salt de la o înălțime cu peste un kilometru mai mare decât în cazul precedentului record, stabilit acum 4 ani de un finlandez. Parașutistul român s-a lansat dintr-un balon cu aer cald, condus de doi piloţi care sunt și ei recordmeni în zborul la altitudini foarte înalte.

În cădere liberă, Chiriac a atins viteza de 330 de kilometri la oră. Abia la 4000 de metri a deschis paraşuta.

A plutit aproximativ un sfert de oră, până a aterizat cu bine la sol, lângă localitatea braşoveană Hălchiu, la 15 km de Sânpetru, localitatea din care s-a ridicat balonul.

Şi pilotarea balonului la înălţimi de peste 10.000 de metri presupune o pregătire specială. Fizică şi psihică.

Gabriel Dan Chiriac nu este doar paraşutist: face alpinism şi scufundări, tot la nivel de performanţă. De peste 30 de ani de când lucrează la Aeroclubul României a adunat aproximativ 2000 de salturi. De cinci ani face antrenamente speciale, pentru cei capabili să doboare recorduri.

Pentru saltul de la peste 10.000 de metri trebuie să rezişti la temperaturi de sub -60 de grade Celsius.

Recordul de astăzi va fi omologat abia după ce aparatura de zbor de la bordul balonului va fi verificată de experţi. Recordul european din aprilie 2013 al finlandezului Timo Toivonen a fost de 9319 metri.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nici România, nici Republica Moldova n-au avut reprezentanți la parada de la Moscova. Șefa regiunii autonome Găgăuzia, invitată de Putin, susține că a reprezentat...

În timp ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a sărbătorit "Ziua Europei" la Chișinău, șefa regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guțul, a...

ING Bank România are un nou director de Marketing, Comunicare și Brand Experience

ING Bank România a anunțat astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, numirea Dianei Mihai în funcția de director de Marketing, Comunicare și Brand...

Union Saint-Gilloise a câștigat prima Cupă a Belgiei din ultimii 110 ani

Union Saint-Gilloise a câştigat Cupa Belgiei după ce a trecut de Royal Antwerp cu scorul de 1-0 în finala disputată joi pe stadionul Roi...
Ultima oră
Pe aceeași temă