17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUn nou studiu corelează miopia cu studiile superioare

Un nou studiu corelează miopia cu studiile superioare

Un nou studiu a dezvăluit că obținerea de nivele superioare de studii și petrecerea mai multor ani pe băncile școlii sunt doi factori asociați cu o mai mare prevalență și severitate a miopiei.

Conform cercetătorilor germani, factorii de mediu ar putea fi mai importanți decât cei genetici în dezvoltarea miopiei și sugerează ca studenții să petreacă mai mult timp în aer liber.

Cercetătorii de la Centrul Medical Universitar din Mainz, Germania, au examinat miopia la 4.658 de pacienți cu vârste cuprinse între 35 și 74 de ani, excluzând pe oricine avea cataractă sau care a suferit o intervenție chirurgicală de refracție, și au descoperit că miopia este mai des întălnită cu cât nivelul de educație crește.

Studiul a arătat că sufereau de miopie doar 24% dintre cei care nu terminaseră nici măcar liceul sau orice alt fel de pregătire, 35% din cei care terminaseră liceul și școli vocaționale aveau miopie, în timp ce dintre cei care terminaseră o facultate aveau miopie 53%.

Cercetătorii au descoperit și că oamenii care au stat mai mult pe băncile școlii aveau mai multe șanse să facă miopie, aceasta înrăutățindu-se cu fiecare an de școală. Mai mult decât atât, oamenii de știință au observat efectele a 45 de markeri genetici și au aflat că factorii genetici sunt mult mai neimportanți în posibila dezvotare a miopiei decât nivelul de educație.

Studiul a fost publicat în revista Academiei Americane de Oftalmologie.

Cele mai citite

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...
Ultima oră
Pe aceeași temă