16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialUn microbuz în care se aflau 19 copii s-a răsturnat în județul...

Un microbuz în care se aflau 19 copii s-a răsturnat în județul Alba. Șoferul a murit

Un microbuz care transporta 19 elevi, însoțiți de un învățător, s-a răsturnat miercuri dimineață în județul Alba, pe marginea autostrăzii Sebeș – Orăștie, informează Digi 24.

Șoferul a murit, iar dintre cei 19 copii, 12 sunt transportați la spital.

Accidentul s-a produs, se pare, după ce șoferului, în vârstă de 53 de ani, i s-a făcut rău la volan.

Copiii se întorceau dintr-o excursie la Cluj – Napoca.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă