24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialUn medicament revoluţionar favorizează pierderea în greutate şi previne maladia Alzheimer

Un medicament revoluţionar favorizează pierderea în greutate şi previne maladia Alzheimer

Liraglutide, un medicament revoluţionar administrat sub formă injectabilă, contribuie la pierderea în greutate, reducând astfel riscul de boli cardiovasculare, şi previne Alzheimerul.

Persoanele care şi-au injectat zilnic medicamentul Liguratide înainte de micul dejun, timp de un an, au pierdut în medie 8,5 kilograme, iar o treime dintre femeile care au participat la experiment au slăbit 10 kilograme, informează dailymail.co.uk

Injecţia administrată zilnic, care transmite creierului senzaţia de saţietate, contribuie, de asemenea, la scăderea tensiunii arteriale, creşte nivelul de "colesterol bun" şi previne diabetul.

Totodată, au existat indicii conform cărora acest medicament încetineşte evoluţia maladiei Alzheimer.

Cu toate acestea, este nevoie de teste suplimentare care să demonstreze că medicamentul poate fi folosit în deplină siguranţă, însă oamenii de ştiinţă afirmă că acestea nu ar putea dura mai mult de un an.

Obezitatea poate scurta viaţa cu nouă ani, favorizând o serie de afecţiuni, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare, atacurile cerebrale şi anumite forme de cancer.

O echipă de cercetători din 27 de ţări a testat Liguratide pe aproximativ 4.000 de persoane supraponderale şi obeze.

Participanţii la studiu şi-au injectat medicamentul zilnic, o dată pe an – unii subiecţi injectându-şi însă substanţe placebo -, toţi subiecţii fiind atenţi la ceea ce mănâncă şi făcând sport. Două treimi din persoanele care şi-au injectat Liraglutide au pierdut cel puţin 5% din greutate, în timp ce o treime a pierdut cel puţin 10%.

Compania producătoare a medicamentului Liraglutide, Novo Nordisk din Danemarca, vinde deja acest produs pentru tratarea diabetului şi, în prezent, face demersuri pentru aprobarea sa ca medicament pentru slăbit.

Liraglutide acţionează asemenea unui hormon al poftei de mâncare, cunoscut sub denumirea de GLP1, care este secretat în stomac şi transmite creierului că am mâncat suficient. Avantajul acestui medicament este însă acela că are un efect de mai multe ore – în timp ce hormonul GLP1 este descompus în câteva minute.

Cele mai citite

S-a inaugurat primul scaner cu raze X pentru combaterea activităților ilicite, în biroul de frontieră Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele...

Decretele semnate astăzi de președintele Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 21 mai 2024, mai multe decrete. Iată decretele semnate astăzi de Klaus Iohannis: Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea...

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă