15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialUn meci cât o finală de campionat

Un meci cât o finală de campionat

Eternele rivale CSU Asesoft Ploieşti şi U Mobitelco Cluj se bat luni, la Ploieşti pentru un loc în finala campionatului de baschet masculin după ce ieri Asesoft a câştigat  cu 87-85, meciul patru al semifinalei.

Cele două rivale şi-au împărţit, până acum, jocurile şi punctele, fără să şină cont de terenul pe care s-au întâlnit. Luni, însă va fi un meci de care pe care, un meci al orgoliilor, al nervilor şi al stăpânirii de sine. Orice pas greşit făcut de una dintre echipe o va costa finala.

Duelul din semifinale a început la Ploieşti. Gazdele de la Asesoft au fost zdruncinate încă din primul meci, când oaspeţii au căştigat cu la zece puncte diferenţă, 99-89. Aşa că s-au răzbunat în meciul doi. A fost atunci 90-67 pentru Asesft. Clujenii au câştigat primul lor meci de acasă, la un singur punct, 75-74. Iar aseară s-a impus echipa lui Cătălin Burlacu,la două două puncte diferenţă, 87-55.

Statistică:

U Mobitelco Cluj: Medvedj (2pd), Kuburovic (23p, 6rec), Baciu (1p, 3rec), Sparks (3pd), Silvășan (32p, 4rec), Lalovic (2p, 1cap), Hargrove (25p, 4pd), Cuic (2p, 8rec, 5pd)
Echipa: 2p-67%, 3p-41%, FT-83%, 26rec, 15pd, 19mp, 8mc, 1cap

CSU Asesoft: Adamovic (4p, 3pd), Flowers (24p, 2rec, 4pd), Burlacu (10p, 3rec), Mohammed (14p, 3rec), Lee (7p, 2rec), Krapic (10p), Popovic (13p, 4rec, 6pd), Guțoaia (5p)
Echipa: 2p-61%, 3p-35%, FT-94%, 26rec, 16pd, 10mp, 13mc

Dezamăgiţi după rezultatul de ieri, clujenii le promit fanilor că vor face tot posibilul pentru a se impune la Ploieşti, în meciul decisiv.

Cele mai citite

Accident grav pe DN 1, între un autoturism și un camion

Două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în această dimineaţă pe DN 1, în localitatea...

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...
Ultima oră
Pe aceeași temă