30 C
București
vineri, 5 iulie 2024
AcasăSpecialUltimul weekend din viaţa lui Marilyn Monroe

Ultimul weekend din viaţa lui Marilyn Monroe

Moartea lui Marilyn Monroe rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale Hollywoodului. Se spune că a fost vizitată în acea seară de fostul său amant Bobby Kennedy, că o ambulanţă a luat-o vie din casă şi a adus-o înapoi moartă şi circulă multe alte zvonuri. După aproape 50 de ani, misterul nu a fost încă elucidat, scrie Realitatea.net.

Până acum, când legendarul cântăreţ american de jazz, Buddy Greco, care stătea odată alături de Frank Sinatra (şi el amantul lui Marilyn) şi de Rat Pack, a decis să vorbească despre ultimul weekend din viaţa lui Marilyn.

Frumoasa actriţă şi-a petrecut ultimul său weekend pe moşia Mafiei, Cal-Neva, din Lake Tahoe, Nevada. Buddy Greco se afla şi el acolo, alături de alte staruri, precum Sinatra, care o invitase pe Monroe, Dean Martin, Sammy Davis Jr, Juliet Prowse (logodnica lui Sinatra) şi celebrul naş al Mafiei, Sam Giancana.

Monroe era atunci extrem de deprimată. Tocmai se despărţise de Robert Kennedy, după cinci luni de relaţie. „Era foarte fragilă. Era cu mintea în altă parte şi suferea mult. Simţea că fraţii Kennedy s-au jucat cu ea”, declara mai demult Rupert Allan, unul din prietenii săi.

Cu toate astea, când a sosit la Cal Neva, nu ai fi crezut că are vreo problemă, spune Buddy Greco. „Stăteam cu Frank Sinatra şi alţi câţiva oameni afară, când dintr-o limuzină a ieşit o femeie superbă, cu ochelari. Era îmbrăcată complet în verde. M-am gândit atunci, Doamne, ce femeie frumoasă, fără gust la haine, dar atât de frumoasă”, îşi aminteşte Greco.

Până la sfârşitul serii însă, Buddy Greco spune că Marilyn s-a transformat într-o altă persoană. „Era în aceleaşi haine verzi. Dar femeia pe care am văzut-o după masă, inteligentă, nostimă, fragilă, dispăruse. Acum era beată şi nepăsătoare. Era nervoasă şi a strigat „La cine dr*** se holbează cu toţii?”, povesteşte Greco.

Sinatra s-a enervat şi l-a pus pe bodyguardul său să o ducă afară pe Marilyn, iar acesta a luat-o pe sus. Frank Sinatra fusese întotdeauna alături din Monroe, însă, acum se săturase deja de beţiile actriţei şi de drogurile ei, spune Greco. Greco, îngrijorat de starea ei, s-a dus afară după ea.

„Stătea pe marginea piscinei şi arăta ca o fantomă. Am condus-o în apartamentul ei şi am stat de vorbă. Am vrut ca a doua zi să o ducă prietena ei Pat Lawford (sora fraţilor Kennedy) înapoi în Los Angeles, dar ea plecase deja. A fost ultima oară când am văzut-o”, spune Greco.

„Cred că Frank Sinatra şi-a pierdut răbdarea cu ea şi a abandonat-o destinului. I-a creat atâtea probleme, încât a vrut ca ea să plece de acolo. A fost destul de dur cu ea”, îşi aduce aminte cântăreţul.

Se spune că Sinatra a chemat-o la Cal Neva pentru a o sfătui să nu spună nimic lumii despre relaţia cu fraţii Kennedy. Însă, după ce a fost dată afară din bar de unul dintre prietenii ei cei mai apropiaţi, starea lui Marilyn s-a înrăutăţit, iar după cinci zile a fost găsită moartă.

Cele mai citite

Dispensere și alte echipamente profesionale pentru păstrarea unei bune igiene în spațiul tău de business

Igiena riguroasă în spațiul afacerii tale este – sau ar trebui să fie – o prioritate. Nu este vorba numai de estetica spațiului, ci...

Studiu: Peste 60% dintre români cred că situația din localitatea unde trăiesc va fi mai bună în urma alegerilor din iunie

Optimismul românilor cu privire la viitorul localităților și la reprezentarea în Parlamentul European a crescut în urma alegerilor locale și europarlamentare din iunie, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă