13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUE se opune retragerii Hamas de pe lista grupărilor teroriste

UE se opune retragerii Hamas de pe lista grupărilor teroriste

Uniunea Europeană va contesta, în apel, decizia justiţiei europene care prevedea retragerea Hamas de pe lista organizaţiilor teroriste întocmită de UE, a anunţat Susanne Kiefer, o purtătoare de cuvânt a Consiliului European, relatează AFP.

Justiţia europeană a anulat la 17 decembrie, pentru viciu de procedură, înscrierea mişcării palestiniene pe lista UE cu organizaţii teroriste, în care a fost introdusă în decembrie 2001, în urma atentatelor de la 11 septembrie din Statele Unite. Tribunalul a apreciat că această înscriere pe listă a fost fundamentată "nu pe fapte examinate şi reţinute în decizii ale autorităţilor naţionale competente, ci pe acuzaţii extrase din presă şi de pe Internet", contrar jurisprudenţei.

Efectele interzicerii Hamas, inclusiv îngheţarea activelor sale în Europa, vor fi menţinute provizoriu în aşteptarea deciziei în apel. Justiţia europeană nu se va pronunţa însă probabil mai devreme de un an.

Atât Comisia Europeană, cât şi Parisul şi Londra au reacţionat atunci la această decizie reafirmând că UE consideră în continuare Hamas "organizaţie teroristă" şi precizând că vor face apel. Hamas însă a calificat luni drept "act imoral" apelul declarat de UE împotriva deciziei justiţiei europene.

Cele mai citite

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...
Ultima oră
Pe aceeași temă