1.2 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeSpecialUE adresează un avertisment liderului belarus, după o întâlnire cu opozanţii săi...

UE adresează un avertisment liderului belarus, după o întâlnire cu opozanţii săi politici

Uniunea Europeană (UE) l-a îndemnat joi seara pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko să îi elibereze pe toţi deţinuţii politici şi să democratizeze ţara, după o întâlnire fără precedent cu opozanţi ai regimului său, înaintea summit-ului Parteneriatului Estic, la Varşovia, relatează AFP, scrie Mediafax.

“Nu vom putea relua deplin procesul de apropiere (cu Minskul) fără înregistrarea unor progrese clare spre democratizare şi respectarea drepturilor omului”, a declarat pentru presă Herman Van Rompuy, preşedintele UE.

“Acest lucru înseamnă eliberarea imediată şi reabilitarea tuturor deţinuţilor politici, dar şi deschiderea unui dialog sincer cu opoziţia”, a adăugat el.

Van Rompuy a făcut aceste declaraţii după ce a discutat cu o delegaţie de aproximativ zece opozanţi belaruşi, în prezenţa premierului polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia UE. Un asemenea tip de întâlnire la nivelul UE nu a mai avut niciodată loc până acum.

“Ceea ce am auzit este un motiv suficient să reafirmăm că în ceea ce ne priveşte nu va exista nicio concesie sau vreun gest în direcţia regimului belarus, în lipsa eliberării tuturor deţinuţilor politici”, a subliniat Tusk.

“Continuăm să monitorizăm situaţia şi suntem pregătiţi să acţionăm, dacă va fi necesar”, a ameninţat Van Rompuy, o aluzie la o posibilă nouă serie de sancţiuni împotriva regimului lui Lukaşenko.

Potrivit unor diplomaţi, europenii se gândesc să extindă lista celor vizaţi de blocarea averilor şi interdicţia de a primi vize în UE (pe care se află deja 192 de persoane), dar mai ales la o extindere a sancţiunilor economice împotriva întreprinderilor care au legături cu puterea.

Aceste avertizări intervin cu puţin timp înainte de deschiderea la Varşovia a celui de al doilea summit al şefilor de stat şi de Guvern din cadrul Parteneriatului Estic, un forum creat în 2009 la iniţiativa Poloniei şi Suediei, între cele 27 de state membre ale UE şi Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, şase foste republici sovietice.

Lukaşenko, vizat de interdicţia de călătorie în UE, nu a fost invitat. Europenii l-au invitat pe ministrul său de Externe, care a refuzat. Până la urmă, Belarusul a trimis doar un ambasador.

Cele mai citite

Este oficial: România nu intră în Schengen în acest an

Este oficial, România nu intră în Schengen în acest an, a transmis miercuri seara pe Facebook, europarlamentarul Eugen Tomac, precizând că pe 5 decembrie...

AUR va organiza un Congres extraordinar pe data de 2 decembrie la Alba Iulia

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă organizarea unui Congres extraordinar, pe data de 2 decembrie, la Alba Iulia, prilej cu care vor fi discutate...

Este oficial: România nu intră în Schengen în acest an

Este oficial, România nu intră în Schengen în acest an, a transmis miercuri seara pe Facebook, europarlamentarul Eugen Tomac, precizând că pe 5 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă