22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialUdrea: Cazinoul trebuie să fie al statului

Udrea: Cazinoul trebuie să fie al statului

Soarta Cazinoului din Constanţa se va tranşa, cel mai probabil, în şedinţa Guvernului de miercuri. Aceasta este intenţia Cabinetului Boc exprimată de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prezentă la sfârşitul săptămânii la Tulcea.

Aceasta a spus că Guvernul intenţionează să introducă în şedinţa de miercuri hotărârea privind transmiterea administrării Cazinoului de la Consiliul Local Municipal Constanţa la MDRT. Cu acelaşi prilej, şefa turismului românesc i-a mai tras un perdaf edilului-şef al Constanţei, pe care l-a acuzat că, deşi vrea libertate deplină pe litoral, nu găseşte bani pentru reabilitarea unei clădiri emblematice pentru întreaga ţară.

„Până la urmă, Cazinoul a ajuns la Minister, o dovadă că MDRT găseşte soluţii la toate problemele”, a spus Elena Udrea. „Primăria Constanţei nu a găsit soluţii, domnul primar are altă viziune despre dezvoltarea turismului, una bazată pe libertate totală, fiecare face ce vrea, dar nu găseşte soluţii la reabilitarea unui monument istoric atât de important pentru litoralul românesc, pentru Constanţa, dar unul cu valoare naţională. Am găsit noi soluţii, îl vom reabilita.”

Ministrul Dezvoltării şi Turismului a mai precizat că sunt aşteptate hârtiile de la primărie pentru a fi aprobată hotărârea de guvern. Cazinoul, fiind o clădire monument-istoric, are nevoie de toate hârtiile avizate. Se pare, cel puţin la nivel declarativ, că se doreşte să fie începute imediat procedurile de achiziţie a lucrărilor de reabilitare. „După ce îl vom termina, îl vom da înapoi, aşa cum am promis, Primăriei Constanţa, pentru a-l administra. Sperăm că o s-o facă această administrare în scopul de a beneficia de el constănţenii, turiştii care vin pe litoral, şi români, şi străini”.

Trebuie să atragă vizitatori

 În ceea ce priveşte funcţiunile pe care le va avea clădirea, Udrea lasă alegerea tot în seama municipalităţii. „Poate fi orice activitate care să atragă vizitatori, care să atragă turişti şi care să producă venituri la bugetul local. Dar el (Cazinoul – n.red.) trebuie să fie al statului, indiferent dacă administrarea va fi cedată unei companii, trebuie să fie proprietatea statului, nu cum domnul primar voia să-l vândă unor privaţi”. Totodată, acelaşi reprezentant al Cabinetului Boc l-a felicitat pe prefectul Constanţei pentru modul în care a gestionat situaţia privind intenţia municipalităţii de vânzare a Cazinoului Constanţa. Reamintim că Primăria Constanţa a intenţionat să vândă clădirea. Consiliul Local Municipal a decis însă în unanimitate, săptămâna trecută, să treacă imobilul în administrarea MDRT, care se obligă să îl renoveze şi să îl predea înapoi municipalităţii.

Cazinoul din Constanţa a fost inaugurat în anul 1910, după ce vechea construcţie din paiantă şi lemn a fost distrusă de o furtună, în anul 1891. 

Cele mai citite

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă