11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialUcraina încearcă să preia controlul asupra zonei unde se află epava avionului...

Ucraina încearcă să preia controlul asupra zonei unde se află epava avionului MH 17

Ucraina încearcă să preia controlul asupra zonei unde se află epava avionului MH 17, a anunțat ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, care a acuzat Kievul de încălcarea prin acestă manevră a unei rezoluții a Consiliului de Securitate.

Potrivit lui Ciurkin, forţele ucrainene vizează civilii din zonă, încălcând o rezoluţie care îndeamnă la încetarea luptelor în zona prăbuşirii MH17, transmite Mediafax.

"Autorităţile ucrainene au afirmat că au intenţia de a prelua controlul militar asupra zonei", a declarat ambasadorul rus.

"'Acest fapt ar fi, bineînţeles, o încălcare clară a Rezoluţiei 2166", a adăugat el.

Această rezoluţie a fost adoptată săptămâna trecută în unanimitate în Consiliul de Securitate, în urma unei iniţiative a Australiei. Ea condamnă atacul care a doborât avionul în estul Ucrainei şi le cere separatiştilor proruşi să permită un acces liber şi în securitate deplină la locul prăbuşirii zborului MH17, să protejeze "integritatea" acestui loc şi să înceteze ostilităţile în zonă.

"Activităţi militare continue desfăşurate de forţele ucrainene în apropiere de zona prăbuşirii (MH17) sunt incompatibile cu rezoluţia pe care a adoptat-o Consiliul de Securitate", a subliniat Ciurkin.

Experţii medico-legali şi poliţiştii olandezi şi australieni care au încercat, luni dimineaţă, să ajungă la locul accidentului au fost nevoiţi să se întoarcă din drum din motive de securitate, fiind auzite "explozii" în apropiere.

Ucraina a precizat că armata sa luptă în mai multe oraşe situate la distanţa de câţiva kilometri de locul tragediei.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc cu privire cu confruntările din estul Ucrainei. Kievul acuză Rusia, în special, că îi susţine pe rebeli şi că le-a furnizat acestora rachete, inclusiv pe cea care a lovit zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Prăbuşirea MH17, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a soldat cu 298 de morţi.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă