Ponta și PSD încep din nou să supraliciteze și, dacă e ceva care-i poate îngropa, așa cum au mai pățit-o, e exact senzația că abuzează de putere și aroganță.
Pitit în spatele aroganței groase, a tupeismului săltăreț, crezând că și-a încheiat cu brio perioada de penitență și rebranduire de după dezastrul din alegeri, premierul Ponta nu realizează valul de furie și nemulțumire pe care îl generează politica de hienă fiscală a guvernului. Revolta vizează în primul rând tăvălugul birocratic și abuzurile instituite de noile măsuri, nu atât obligativitatea în sine de a tăia bon fiscal, pentru că nu toți sunt evazioniști și hoți din născare, așa cum crede Ponta. Sunt mii de firme oneste în țara asta, care își plătesc dările la stat cu conștiinciozitate, în tot cazul, mult mai corecte decât statul însuși sau decât companiile patronate de acesta. Căci nu micii comercianți sau cei cu profesii liberale acumulează datorii de milioane la bugetul asigurărilor sociale sau de pensii, nu ei sunt fruntași la neplata TVA-ului, dar acestora statul are grijă să le blocheze conturile și pentru câțiva leuți. Sunt de acord că toată lumea trebuie să-și plăteasca dările și să dea bon fiscal. Porcăria e în abuz, în nebuneala birocratică și în sentimentul că războiul se poartă împotriva categoriei care nu este dependentă de stat, a celor care muncesc în privat, mulți trăgându-și sufletul de pe azi pe mâine. Altfel spus, împotriva unui electorat de care lui Ponta nu-i pasă, pentru că nu este al lui. Iar asta se vede și se simte. Oricât ar încerca guvernul să se acopere de vorbe sforăitoare, evidența se impune: are nevoie disperată de bani pentru a acoperi găurile făcute cu scăderea TVA-ului la alimente și cu pomenile date propriului electorat.
Citește continuarea textului în Revista 22.
