31.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialMinsitrul Tudorache pune şaua pe „Doi și-un sfert“ după ce serviciul secret...

Minsitrul Tudorache pune şaua pe „Doi și-un sfert“ după ce serviciul secret s-a compromis prin cumpărăturile de lux pentru Gabriel Oprea și alte scandaluri de corupție

Ministrul Afacerilor Interne a anunţat că, în cel mult două săptămâni, va propune Guvernului un plan de reformare a Departamentului de Informaţii și Protecţie Internă. În momentul de faţă, serviciul de informaţii al Ministerului de Interne este răscolit de o serie întreagă de scandaluri în urma cărora mai multe persoane din conducerea instituţiei sunt anchetate penal.

„Obiectivul meu este ca, în cel mult două săptămâni, să propun Guvernului, să propun celorlalte instituţii avizatoare un prim model de reformă. În primul rând ceea ce eu vreau să fac este să clarificăm zona de competenţă a DIPI, astfel încât să nu se mai suprapună cu celelalte servicii ale statului care se ocupă de activităţi informative. Iar în al doilea rând, intenţia mea este să supun DIPI, sau cum se va numi această organizare, controlului parlamentar, așa cum sunt și celelalte servicii care lucrează în această zonă de informaţii, tocmai pentru a avea o transparentizare și responsabilizare faţă de Parlament“, a declarat Dragoș Tudorache.

Una dintre modificările luate în calcul și aflate în analiza conducerii Ministerului Afa­cerilor Interne este militarizarea structurii de informaţii, au declarat surse guvernamentale, citate de Digi 24. Astfel, agenţii și ofiţerii DIPI, care în prezent sunt funcţionari publici cu statut special, ar putea avea grade militare, organizaţi după o ierarhie militară.

Scandaluri în serie

Măsurile vor fi luate în contextul în care în ultima perioadă anchetele DNA au scos la iveală nereguli la DIPI. În cea mai recentă anchetă, șase foști șefi din cadrul departamentului și alţi 18 angajaţi au fost puși sub învinuire pentru fapte de corupţie. Ancheta a dus și la Petre Tobă, acesta demisionând de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne după ce DNA l-a acuzat de favorizarea infractorului. Procurorii DNA îl acuză pe Tobă că a refuzat, în mod discreţionar, declanșarea procedurii de declasificare parţială a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI. Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.

În luna mai 2016, fostul vicepremier Gabriel Oprea, șeful DIPI, Nicolae Gheorghe, și adjunctul său Nelu Zărnică au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, complicitate la abuz în serviciu și deturnare de fonduri în formă continuată.    

"Intenţia mea e să supun DIPI, sau cum se va numi această organizare, controlului parla­mentar, așa cum sunt și celelalte servicii.“ Dragoș Tudorache – ministrul Afacerilor Interne

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

NATO trece mai multe rachete nucleare din depozitare în “standby”, anunță Stoltenberg

NATO își trece mai multe focoase nucleare din starea de depozitare în cea de "standby", a anunțat secretarul general al Alianței Atlantice, Jens Stoltenberg,...

NATO trece mai multe rachete nucleare din depozitare în “standby”, anunță Stoltenberg

NATO își trece mai multe focoase nucleare din starea de depozitare în cea de "standby", a anunțat secretarul general al Alianței Atlantice, Jens Stoltenberg,...

Aurelian Pavelescu (PNȚCD), candidat la Președinția României: Dreptul european este aplicabil doar dacă nu încalcă norma constituțională

Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD și candidat la Președinția României, consideră că dreptul european este aplicabil în România doar dacă nu contravine Constituției României. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă