25.3 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialTribunalul Bucureşti în dosarul Loteria II: ASF va stabili dacă piaţa RASDAQ...

Tribunalul Bucureşti în dosarul Loteria II: ASF va stabili dacă piaţa RASDAQ era reglementată

Tribunalului Bucureşti (TB) a admis solicitarea mai multor inculpaţi din dosarul “Loteria II”, printre care şi George Copos, de efectuare a unei expertize contabile şi a pieţei de capital, încuviinţând şi trimiterea unei adrese către ASF, pentru a stabili dacă piaţa RASDAQ era reglementată.

TB a reluat, miercuri, discuţiile în dosarul Loteria II, în care Gheorghe (George) Copos, Camelia Voiculescu, Sorin Pantiş şi alte zece persoane sunt judecaţi pentru manipularea pieţei de capital.

La termenul anterior, mai mulţi inculpaţi din dosar au solicitat efectuarea unei expertize contabile, care a fost admisă, la termenul de miercuri de judecătorul Tribunalului Bucureşti.

“Obiectivele acestei experize au fost depuse la dosar şi susţinute la termenul anterior. Instanţa, după verificarea obiectivelor, a stabilit că această expertiză este utilă cauzei, pentru clarificarea sub toate aspectele a acesteia. Proba este utilă, necesară şi complexă”, a spus magistratul TB.

Astfel, va fi trimisă o adresă la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile, de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care vor fi solicitate numele a 10 experţi în contabilitate şi piaţă de capital, astfel încât, la termenul următor, instanţa să aleagă doi specialişti.

De asemenea, la termenul de miercuri s-a mai stabilit şi trimiterea unei adrese către Autoritatea de Supraveghere Fiscală (ASF), care va stabili dacă piaţa RASDAQ, adică a bursei electronice de valori mobiliare de la Bucureşti, era sau nu reglementată la momentul în care s-au petrecut faptele descrise în rechizitoriu.

La termenul din 8 mai, omul de afaceri George Copos a declarat că are şase adrese de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) transmise în timpul urmăririi penale în care se arată că piaţa RASDAQ nu era una reglementată, astfel că eventualele operaţiuni ilicite nu ar fi de factură penală.

George Copos mai spunea atunci că România este un stat de drept şi că nu are teamă sau emoţii pentru acest proces.

“Sunt învinuit de manipularea pieţei de capital. Vreau să spun că am încă din perioada de urmărire penală şase adrese care au fost trimise de către CNVM către Parchet prin care au confirmat că operaţiunea de delistare a societăţii Ana Imep a fost o operaţiune legală conform legii. În al doilea rând, tot în aceste şase adrese se spune că piaţa RASDAQ nu este o piaţă reglementată. Nefiind o piaţă reglementată, am luat şi decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Luxembourg, care în cazul Rareş Nilaş decide că piaţa RASDAQ nu este piaţă reglementată. Mai mult decât atât, ICCJ Secţia Penală ia o decizie definitivă în martie 2013 prin care spune că piaţa RASDAQ nu este o piaţă reglementată şi ca atare infracţiunile de manipulare de pe piaţa RASDAQ nu sunt infracţiuni penale pentru că piaţa RASDAQ nu este o piaţă reglementată. Iată de ce sunt eu aici”, a mai spus Copos.

În dosarul Loteria II, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 29 decembrie 2008, pe Gheorghe Copos, Camelia Voiculescu şi Sorin Pantiş, alături de alte zece persoane, pentru manipularea pieţei de capital.

Gheorghe Copos este acuzat, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC “Ana Electronic” SA Bucureşti şi de acţionar majoritar al SC “Ana Grup” SA Bucureşti, de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la fals intelectual, de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, de dezvăluirea acestora, de recomandarea către alte persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi, respectiv, de manipulare a pieţei de capital.

Citeşte şi: Povestea neştiută a lui George Copos, aşa cum reiese din dosarul său de cadre

Camelia Voiculescu, fiica cea mare a preşedintelui fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este acuzată de folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi, respectiv, efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş este acuzat, în calitate de reprezentant al societăţii Grivco SA Bucureşti, de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, de faptul că a dezvăluit aceste informaţii şi de recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi, respectiv, efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

Alături de aceştia, în dosarul Loteria II sunt judecaţi Giulio Giuzepe Roza – director economic la SC “Ana Electronic” SA Bucureşti, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al SC “Ana Grup” SA şi administrator al SC Rom Tur GM Impex SRL, Vasile Bontaş – director general al SC “Ana Electronic SA” Bucureşti, Octavian Juncu – membru al Consiliului de Administraţie al SC “Ana Electronic” SA Bucureşti, Ioan Maxim – director general al SC “Fast Service Electronica” SA Bucureşti, Mihai Stolojanu – membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale Bucureşti a Fondului Proprietăţii de Stat, Nicu Romeo Susanu – expert în cadrul Sucursalei Teritoriale Bucureşti a Fondului Proprietăţii de Stat, George Vodislav – membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale Bucureşti a Fondului Proprietăţii de Stat, Ilie Precup – expert evaluator, Ion Filip şi Niculaie Ghinea.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Copos ar fi împrumutat 2.350.000 de lei de la Grivco, grup de firme controlat de Dan Voiculescu, şi apoi ar fi finanţat achiziţia de către această societate a unui pachet de acţiuni la Ana Imep, care ulterior au fost cesionate pentru 2.480.000 de lei.

Acuzaţiile privind privatizarea Electronica, numită apoi Ana Electronic, este explicată de procurori prin “inginerie financiară”, care presupune operaţiuni de plasare, stratificare şi integrare a titlurilor de participare. De asemenea, procurorii susţin că Ana Electronic a încercat să evite şi plata unui impozit de 25 la sută prin interpunerea unor persoane în procesul de vânzare-cumpărare.

Potrivit rechizitoriului, prin “operaţiuni de stratificare”, persoanele cercetate în dosarul Loteria II ar fi vândut şi revândut 40 de spaţii comerciale, preluate de Ana Electronic, care ar fi fuzionat prin absorbţie cu Fast Service Electronica, obţinând venituri de peste 23.800.000 de lei, banii intrând apoi în “circuitul spălării” prin mai multe firme.

În cazul lui Gheorghe Copos, procurorii au pus sechestru asigurator pe jumătate dintr-un imobil al acestuia, în valoare de 100.000 şi pe jumătate dintr-un teren de 635 de metri pătraţi din Herăstrău, în valoare de 830.000 de euro. De asemenea, anchetatorii au indisponibilizat şi jumătate dintr-un imobil din Bucureşti, în valoare de 139.000 de euro, precum şi jumătate de clădire şi de teren din Capitală, care valoarează împreună 640.000 de euro.

Judecarea a început cu o întârziere de peste un an, din cauză că dosarul a fost trimis de la instanţa supremă la Tribunalul Bucureşti şi înapoi, din motive de compentenţă, având în vedere că Gheorghe Copos a fost parlamentar.

 

Cele mai citite

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...

Taylor Swift, comparată cu Madonna, Michael Jackson sau Beatles. Marius Moga: “Cred că este un fenomen”

Taylor Swift este un fenomen global și un adevărat titan în industria muzicală. Cu 14 premii Grammy la activ, dintre care patru pentru albumul...
Ultima oră
Pe aceeași temă