33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialTrenurile de metrou au fost suplimentate şi circulă la intervale de aproximativ...

Trenurile de metrou au fost suplimentate şi circulă la intervale de aproximativ trei minute

Trenurile de metrou au fost suplimentate şi circulă la intervale de aproximativ trei minute, după ce numărul călătorilor a crescut din cauza ninsorii, relatează Mediafax.

Metrorex a anunţat că pe distanţa Crângaşi – Gara de Nord 1 – Piaţa Victoriei 2 – Dristor 2 a fost introdus un tren suplimentar care va circula atât miercuri cât şi în zilele următoare, pentru a putea prelua un număr mai mare de călători.

De asemenea, în condiţiile unor fluxuri mari de călători vor fi introduse în circulaţie trenuri suplimentare din parcul de rezervă, a precizat Metrorex, într-un comunicat de presă.

Pe linia 1 Republica – Gara de Nord 1 – Dristor 2, linia 3 Anghel Saligny – Eroilor – Preciziei şi linia 4 Gara de Nord 2 – Parc Bazilescu trenurile vor circula la intervale de trei minute, pe tot parcursul zilei, iar pe linia 2 Berceni – Pipera garniturile de metrou vor ajunge în staţii la intervale de 3 – 6 minute, potrivit Metrorex.

Mijloacele de transport în comun circulă cu dificultate, viteza de circulaţie fiind redusă, astfel că timpii de aşteptare în staţiile RATB sunt mai mari.

Capitala şi 17 judeţe din estul şi sudul ţării sunt sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol până joi seara.

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă