12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialTrei priorități pentru drumul Serbiei către UE, stabilite la Bruxelles

Trei priorități pentru drumul Serbiei către UE, stabilite la Bruxelles

Comisarul european pentru extindere, Stefan Füle, a declarat luni la Belgrad că Serbia, în drumul său către Uniunea Europeană, va trebui să-și concentreze eforturile pe reformele economice, continuarea dialogului cu Kosovo și consolidarea statului de drept, conform Agerpres.

''Suntem pe deplin hotărâți să ajutăm Serbia să întreprindă reformele necesare'', a declarat Füle la încheierea unei întâlniri cu președintele sârb, Tomislav Nikolic.

Bruxellesul este gata să furnizeze ''asistență tehnică'' pentru a ajuta Serbia să-și armonizeze legislația cu cea a UE, precum și ''sprijin financiar punctual, pentru cerințele Serbiei, și îndeosebi pentru cerințele cetățenilor sârbi'', a explicat comisarul.

Serbia a deschis în ianuarie negocierile de aderare cu UE, un demers considerat drept o recompensă pentru ameliorarea spectaculoasă, cu medierea Bruxellesului, a relațiilor sale cu fosta sa provincie Kosovo, care și-a proclamat unilateral independența în 2008 față de Belgrad, independență pe care Serbia nu o recunoaște.

Negocierile privind normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina ar urma să fie reluate în următoarele săptămâni, după ce pe 27 aprilie în Serbia a fost format un nou guvern dominat de către conservatorii premierului Aleksandar Vucic. ''Serbia nu promite imposibilul, dar dl Füle știe că noi am făcut tot ce-am promis'', a declarat Vucic după întâlnirea cu liderul european.

Fost ultranaționalist devenit proeuropean, Vucic (44 de ani) afirma la sfârșitul lui aprilie că guvernul său are ambiția de a încheia negocierile de aderare cu UE până la încheierea mandatului său, în următorii patru ani, și de a integra țara în UE în 2020.

Într-o țară sărăcită, subminată de birocrație și corupție, principalele reforme pe care guvernul trebuie să le realizeze vizează piața muncii și ajustarea unui sector public de 700.000 de funcționari, dintr-un total de 1,7 milioane de salariați la nivel național.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă